TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Sfantul Stefan.
Sarbatorit de ortodoxi astazi(27.12), de catolici ieri. Putini stiu ca avea doar 35 de ani cand a fost omorat. Nascut in anul 1, mort in anul 35. Putini stiu ca a fost omorat prin lapidare(cu pietre), ingropat inainte pana la brau in pamant. Putini stiu ca a fost primul. Adica primul martir crestin omarat. Si inca ceva? A fost crestinul omorat prin osardia cu care alt mare sfant a contribuit decisiv. Dealtfel a si asistat la moartea lui. Acel mare viitor sfant a fost Pavel!. Mort la randul lui in cetatea Romei, alaturi cu marele sfant Petru. Pavel prim taierea capul. Petru crucificat. Un amanunt. Marele apostol Petru, la crucificare a spus:" nu merit sa fiu crucificat ca Hristosul !" adica Iisus. Drept pentru care a fost crucificat pe crucea intoarsa, cu capul in jos. Un alt amanunt, comun noua ca natie. Pavel, devenit cel mai mare increstinator de oameni, dealtfel inchis in temnita romana, a fost demascat chiar de apropiati! 

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Repetabilul destin

„Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară! „

 

sau

 

„de când Moldova îmi ieşi înainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boierii răzăşi şi ţărani, în Câmpul de la Direptate, şi cum vru Moldova aşa vrusei şi eu. Că vru ea un domn drept, şi n-am despuiat pe unii ca să îmbogăţesc pe alţii... că vru ea un domn treaz, şi-am vegheat ca să-şi odihnească sufletul ei ostenit... că vru ea ca numele ei să-l ştie şi să-l cinstească cu toţii, şi numele ei trecu graniţa, de la Caffa până la Roma, ca o minune a Domnului nostru Isus Hristos...”

 

Cine le dă dreptul. Să taie ori să dea. Să ierte ori să acuze.  Să înalţe slăvi pe unii, pe noi să ne umilească. Să suportăm mereu noi reguli, ce apoi schimbate-s lesne în mers. Să ne-nnebunească fii şi fiicele, ori să ne aducă moartea. Putin le pasa lor!

 

 „Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns/Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns/ Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?/ Pe pământul de cruci, numai om să nu fii”

 

Prea multe cruci. Pe margine de drumuri ori prin al ţintirimuri colţuri. Morminte noi apar. Nu le mai vedem, iar uneori nici nu ne mai pasă. La braţ cu nenorocul mereu ne însoţim. Sperăm că ne va bine. Cândva să avem şi parte. Speranţe spulberate.

 Primul citat desigur este din "Scrisoarea a III-a".

Al doilea din "Apus de soare".

Iar al treilea din "Repetabila povară".

Reproduse să spună acelaşi lucru. Sunt scrise de trei români prea mari. Cu a lor genialitate ce nu se va mai naşte. Avem acum la schimb, prostie, laşitate. Aşezate pe orgolii nemăsurate. De parcă pe vecie le este dat să fie. Ce-am sperat şi vrut şi ce s-a obţinut.

 

Timp pierdut. Şi vieţi la fel pierdute. Atunci în 89, acum şi poate mâine.

În deal se aprinde dar şi se stinge becul. Demult lor nu le pasă. Te vor să le dai doar votul. Te judecă apoi. Pe Biblie ori poate–n săli de osândire.

 

„The rest is silence”

Tăcerea este a noastră. Doar a noastra!

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Politici editoriale

 

Plec avand doua repere. “Adevarul exista, numai minciuna se inventeaza” si probabil cuvintele auzite de Iisus in fata judecatii lui Pilat din dimineata joii negre, adica:”Ut verum sit”, spus in cinematografie: “What is the Truth”, adica: “ Care este adevarul”. Multi s-au intrebat in fata ambiguitatii semnificatiei cuvantului “adevar”, ce este? Simplu s-ar spune ca ar fi o reflectie a realitatii. Dar este cu mult mai mult! Acum in fata celor doua repere, convins si de faptul ca cel care da banu’ are si ciocanu’, fac o analiza. Fara parti pris-uri, fara patima, apolitic. Ma ajut de tehnica. Ziua, televizorul meu, cu o diagonala destul de mare, este impartit in doua. Pe doua canale de stiri. Cand doresc informatia si auzita, dau “full screen” pe cea care ma intereseaza. Cel de-al treilea canal de stiri, candva de luat in seama, prin pierderile suferite in oameni, buni jurnalisti integrati usor in alte televiziuni, si care acum face o politica editoriala mai mult decat curioasa, politica apreciata dealtfel intr-o seara ‘dupa orele 18.00h. trecute fix, nu mai este de luat in seama. Speriati de C.N.A.-ul atoatefacator a intrat in randul impus de marsaluitorii dreptatrii, pardon, democratiei. Curios este ca nu trebuie sa fii jurnalist, vad ca sunt destui care nu vad, ori se fac ca nu vad, linia, adevarul. Ambele(linia, adevarul) se vad usor la un canal de stiri, de aproape un an, tot dupa ziua coabitarii. PNL-ul , dar mai ales presedintele sau, sunt subiectele predilecte. Numai in rau! De dimineata pana seara. Scopul la fel de curios? Ar fi trebuit sa fie in linie(dilema, o alta dilema, mereu adevarate al senatorului Ghise). Dar nu este! Desigur, pe un teren volatil, instabil al politicii dambovitene, schimbarea se dezvolta si creste exponential in timp scurt. Dar nu este corect (fair)! Dar ce mai este corect acum? Cum incorecta a fost impunerea unei legi care incalca un contrat cu statul roman, contract dus pana la capat, asumat, efectuat si care a omorat, omoara inca mari patrioti. Nu conteaza! Conditiile nu mai sunt la fel. Perdantul acum este PNL-ul. PNL-ul care putea sa o faca demult, incepand cu noaptea, cand se fura caii, dupa 9 decembrie la doar trei zile, sau in mai, iulie  sau septembrie. Motive suficiente. Nu a facut-o, sa nu o faca! Altfel pierde. Ramane cu maxim 20% din electorat, nucleul PNL, ma tem ca si presedintele nu mai aduna nici 25%. Dincolo, PSD-ul cu un scor mult mai bun si ca partid si ca presedinte, are ciocanul. Ala de sus, asemanator cu cel al patronului. Cu UNPR-ul, PC-ul saritor cand in curtea PSD-ului, apoi PNL-ului, iar PSD-ului, ca in sotronul copilariei noastre, plus (aici este tradarea) cateva voturi UDMR-iste, care flutura mereu acelasi si unic “as”(de la infiintarea uniunii il are) scos din maneca, impun calea. “Pa si la gara!”ori “sanatate!”, par a spune acum colegilor de coalitie. Dar pierde si PSD-ul, si patronul, amnistia, codul. Castiga...

Deci cum este cu “adevarul”, ori nu mai conteaza!

 

Cu aceeasi stima

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Moral, legal

“Cine iubeste si lasa, Dumnezeu sa-i dea pedeapsa, taraisul sarpelui si pasul gandacului, vajaitul vantului, pulberea pamantului” – versuri populare.

 

Auzim des cuvintele. Autorul moral sau legal. Despre legal scriu altii. Eu vreau sa scriu despre moral. As aminti din explicarea din DEX a cuvantului, doar latura care tine de lumea interioara a omului, de spiritul sau. Trinitatea crestina, crucea pe care o facem zilnic, cele patru puncte cardinale as spune, au ca deosebita reprezentare si duhul ori spiritul devenit sfant. Ca moralitate reprezinta: natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane din punct de vedere moral. Mai inseamna cinste si bună purtare. Ce importanta are trasatura umana? Din punctul meu de vedere imensa. De departe mai importanta decat legea. Imi amintesc o  intamplare tragica vazuta la inceputurile vietii mele de medic militar care m-a impresionat ca urmare . Activam la un mare depozit de munitie transilvan. Viata ma determina sa ma deplasez multi kilometrii spre si dinspre casa. Ma ajutam de masina nou cumparata de care eram tare mandru si de cota de benzina care si pentru un singur drum imi era insuficienta. Plecasem spre casa. Drum lung de peste 400 de kilometrii. Pe drumul mortii, acum sunt multe cu titulatura aceasta, adica pe portiunea Sebes –Sibiu, aproape de intrarea in Sibiu, aveam sa vad o mare drama. Un nesabuit, in depasire, pe o portiune de drum fara vizibilitate, varf de panta, a determinat prin conduita sa moartea a trei oameni. Nefericitul ramas anonim si-a continuat drumul nepasator. Mortii au ramas pe panta aceea. Specialistul, colonelul Beda, autor de manuale, avea sa scrie mai apoi intr-un articol intitulat: „Drama care a zdruncinat soseaua” despre accident. Vorbea despre autorul moral al accidentului. Acum dramele le vedem zilnic, ne-am obisnuit. Sau ce spuneti despre vanzarea lui Iuda, a „Fiului Omului”, denumire data de 88 de ori in Evanghelie, devenit Dumnezeu, cea din miercurea mare, ziua tradarii sale pentru plata a „treizeci de arginti”. A fost autor moral? Legal? Din pacate autorul moral nu se pedepseste, desi exista specificat in legea penala. Uneori nici nu se stie, ramane tacut, anomim pe parcursul vietii, ramanand sa dea socoteala doar la judecata finala a vietii acestuia. Se spune ca doar omul are lacrimi. Uneori vedem lacrimi. Adevarate ori false. Unii le spun de „crocodil”. Vedem apoi „dragostea netarmurita „ pentru roman la patru ori cinci ani in scrutinurile electorale.  Sunt autorii morali, sunt cei care ne conduc destinul si parcursul european. Iar autorul moral e mai vinovat decat faptuitorul – „the abettor is worse than the doer”- legislatie anglo-saxona .

Astia suntem noi. Comentam ca si un altul ar fi facut poate la fel, ca toti sunt la fel, dansam apoi pe manele, condamnam sau absolvim de vina pe oricine, mancam mult, apoi ne lamentam ca nu avem ce manca. Si mai ales uitam. Prea des! Uitam de ziua Marii Uniri, uitam de marele Eminescu sau alti unici romani, si uite asa, fara rusine, tragem de Romania in jos. Cu  mult tupeu, ori fara tupeu. Cat despre „autorii morali”,nu-i avem, ei vin… si sunt mereu din exterior.

 Show message history

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Puncte de mira…

Ieri fetita mea de clasa a sasea repeta cu glas tare bogatiile solului si subsolului. Care o mai fi relevanta? Va mai aduceti aminte? Invatam, cred tot prin a sasea, ca Romania era a patra tara in petrol, gaze naturale, derivate. Vremuri trecute! De aia aveam o sonda, paduri, spice pe stema. Cand toata averea statului va fi trecuta privatilor interni si internationali, Armata, de exemplu, ca a doua institutie de credibilitate a tarii, ce mai apara? Desigur proprietatea privata! Ma si vad cum ar fi sa apar palatele potentatilor actuali, eu care am adunat pana acum doar 800 m.p. Nu-mi trebuie mai mult. Pentru astia muncesc o vara intreaga. Ailalti  sunt sute! Ca nu-i asa, ni s-a spus seara, in audienta maxima, pamantul fizic nu ni-l ia nimeri sa-l duca, ramane, duc in schimb roadele lui, puterea si valoarea lui, resursa interna si externa. Cand se termina ramane desigur sterp, gol, desert, fara valoare. Nu conteaza! Privatul da banii statului. Cat da este alta poveste. Vreo 20% din bugetul consolidat. Restul pana la 50% si peste cat ar trebui colectat de la ei este evaziune, frauda, contract, clauza, redeventa. Vad ca mai degraba banul provine tot de la noi. Adica ce ti se da cu o mana ti se ia cu doua, doar inca mai vrei sa traiesti in Eldoradul romanesc . Acciza de acum demonstreaza dictonul latin “quod erat demonstrandum” care se implineste in “quod erat faciendum”. Nu a trecut legea minelor dar nici tarziu nu este,  concesia jumatatii de acciza(motorina) si jumatatii de timp(3 luni) s-a facut. Unde este dreptatea? Desigur la mijloc. Fara noi, contribuabilul marunt statul sucomba. Fara noi nu ar fi marea hotie, marii inavutiti. Unul nu era in 1989! Acum umplu tot  "Top 300"! Unde nu este hotie, sunt legile interne, de secret, confidentialitate. Exista o constitutie, dar iar nu se pune, cine sa o mai ia in seama? Peste astea vin clauzele de reziliere, demitere. Iei cat nu luai in activitate adunat si cu prime. Nu se pune apoi varsta de pensionare. Devii de neinlocuit ca valoare umana unica. Vivace si tenace pana-n 70-75 de ani!

Constructia USL a fost necesara, vitala. Dar a fost impotriva naturii. Cine a gresit mai mult in mariajul fortat, antagonic ca doctrina? Desigur latura socialista. Dar in guvern cine au fost mai catolici decat papa, a se citi mai socialisti decat socialistii? Urmasii lui Bratianu evident. Sa-mi spuna cineva de o victorie majora pe campul luptei deschise intre palatele din deal si vale, al celor din vale? Nu exista! A existat un pact facut doar sa satisfaca o pozitie privilegiata, impusa de altii din turnul Babel european si in constructie, si in gandire, intarita de partea cealalta de o mare frustrare si frica de a nu pierde ce s-a castigat dupa lungi ani de opozitie. Se adauga si placerea , drog a puterii. Pentru asta se trece peste orice! Se accepta orice. Si aceleasi valori unice in ale justitiei, acum mari guristi interni si internationali in ale democratiei codului, ale deconcentratelor, ale tuturora. Unul ne spune ca tocmai n-ar fi cheie de biserica, desi este pe prima pozitie a statului. Gresit! De pe prima pozitie a statului trebuie, este imperios necesar sa fii cheie de biserica. Altfel pleci si daca poti si nu te vad, ori se fac ca nu vad “guristii”  de sus, faci ce vrei. Intre timp se aduna pamanturile , care propun  sa fie desenate pe harta cu portocaliu. Este o culoare frumoasa iar ca suprafata se vede acum si din spatiu.

Acum ce iti ramane tie? O amara si mica satisfactie exprimata franc in cuvintele: bine le fac, dar ce folos ai tu!?

Cu parerea de rau devenita zilnica

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Luna cadourilor

"Nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut. Dar sărac ca anul acesta, ca anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost." 

Parafrazandul pe marele Creanga, ca mare dreptate a avut, am fost frumos pana la douazeci de ani, cuminte si tot frumos pana la treizeci, nici bogat, dar iar cuminte si frumos pana la patruzeci. Apoi treaba cu „sarac”, la fel precum humulesteanul gura de aur, am tot fost, dar parca niciodata ca acum. Sarac si curat! Dar ce folos am avut, am ? Daca m-ar privi cineva acum, ar vedea chipul omului cu acea cautatura care exprima parerea de rau, aceea pe care si eu am perceput-o jurnalistei care la intrebat pe presedinte ceva care pica greu, direct la ficat, la sfarsitul unei conferinte de presa cu un premier liberal motociclist, nou insurat ca se poarta acum, erau in tandretea „D.A.”, iar presedintele i-a raspuns in stilul sau cu: „minimul de inteligenta cand pui intrebarea!” Acum se pare ca multe-i cad greu la ficat. Nu stiu cum fac altii, dar pe mine luna cadourilor ma prinde mereu cu buzunarele goale, unica sansa fiind capitalismul imbelsugat blagoslovit, de n-ar mai fi fost, care mi-a dat… cardul de credit. Geme saracul,  si mai este pana-n pensie! Aud ca ar da-o pe unsprezece. Oi vedea eu cum ies in ianuarie!  Jumulit, dar drept. In rest toate bune, o tin intr-o minune zilnica. M-am minunat astazi plimbandu-mi familia prin hipermarketuri. Se vede ca am iesit mai rar in marile orase, asta-i cand privesti doar padurea inca a statului ca aia retrocedata a disparut. Nu te  mai poti apropia oameni buni de nimic! Astia pe toate le-au dublat in pret. Nici tu un whiski contrafacut, dar care poarta cu emfaza sigla marii firme, o votca mai ruseasca sa fie, sau un coniac mai de Jidvei. Nimic nu mai poti avea acum de nasterea Mantuitorului asa           de pus in mijlocul mesii. Inghiti in sec, privesti, alinti sticla si-i canti de dor punand-o inapoi cuminte pe raft. Raman cu „visinata” facuta-n vara. Dar este frumos in schimb. Frumos sa privesti la cate unul, sau una, cum le mai stivuieste in carut. Oameni cu noroc in viata! In marisorul oras lume putina, grabita pe strazi, fiecare isi stie nevoia si grija. Am stat desi vantul rece „masa” coastele pana-n inserare, sa vedem luminile bradului impodobit cu beculete. L-am fotografiat cu telefonul precum ciobanul vedeta pe facebook, ala de vorbeste cu oile pe munte si le si raspunde. Pe drumul de intoarce visam la „parceluta” de pamant pe care as cumpara-o la propunerea sefului al’ mare. Dar n-am cu ce!? Asta este daca nu m-am facut notar, expert sau executor. Am vrut medic, am iesit medic si militar. Mama ei de viata!

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Amarul fierii si parerea de rau!

Si legea dupa care am trecut in rezerva la finele anului 2008 nu era buna. Avea multe imperfectiuni, chestii bagate sa favorizeze anumite categorii, dealtfel onorabile. Ca finantistii (apropo, eu nu am gasit finantist in activitate , dar si rezerva, care sa greseasca in favoarea ta, totdeauna au gresit in favoarea altora) si multi altii, nu vreau sa supar pe nimeni, nu mi-am propus asta. Nicidecum medicii militari. Dar asa cum era, era buna pana la urma. Era indexata in 2013,  iar in 2014 se promite. Oricum depasea pensia avuta la finele anului 2010, chiar bine! Dar ea a fost regandita sa fie in minus de genialitatea unor reformatori ai statului roman. Trecuti, prezenti, viitori. Imi amintesc de o expresie auzita in vremuri vechi, comuniste. Cand treceai pe langa o proprietate mai chivernisita, sau chiar apartamentul unuia, el scump la vedere, dar in schimb sotia era foarte darnica la vedere si intrebai vecinatatile cum si cine, ti se raspundea scurt: “este vaporean omul, vine la 6-8-12 luni”. Dupa vapor, erau multe, peste oceanic cat vrei. Venea saracul , asa cum vin si ai nostrii dupa 6 luni, cu niste bani, incercand sa compenseze abstinenta impusa, asta in cel mai bun caz. Am scris despre previzibilele urmari, stiute bine de medicii psihiatrii, necunoscute insa de psihologi. Asta se intampla cand omul nepotrivit este pus la locul, tot nepotrivit, ori omul potrivit este pus la locul nepotrivit , sau poate omul nepotrivit este pus la locul potrivit, mai greu cu omul potrivit la locul potrivit. Variatiuni deci! Imi amintesc faptele citite undeva cu si despre marele Enescu. Reproduc, merita!: ” Un mare pianist, aflat in vizita la Paris, l-a sunat pe George Enescu pentru o intrevedere privata. Acesta i-a raspuns ca, din pacate, nu poate onora invitatia deoarece in acea seara trebuia sa-si ajute un conational care, dorind sa se lanseze in lumea muzicii pariziene, il solicitase anterior pe compozitor sa-i acompanieze la pian reprezentatia sustinuta la vioara. In cele din urma s-a gasit o solutie. Pentru a fi aproape de Enescu, pianistul a urcat pe scenă si in timpul concertului i-a intors acestuia filele partiturii, intrevederea continuand apoi în culise. A doua zi, un cotidian a recenzat evenimentul foarte succint. „Aseara am asistat la un concert cel putin ciudat. Cel care trebuia sa cante la vioara a cantat la pian. Cel care trebuia sa cante la pian a intors filele partiturii, iar cel care trebuia sa intoarcă filele partiturii a cantat la vioara”.

Rezumand, cele scrise, vedem realitatea zilelor de azi, realitate dusa la apogeu. Oare cat de „complex” trebuie sa fii ca om, sa crezi ca un individ care se lauda ca in 1989 avea un milion de lei adunati, iti vrea binele!? Uite asa, am vazut! Eu pana acum am solicitat doua credite. Unul cand eram in activitate si doream sa cumpar o casa cu doua camere si un sopron, imi trebuia pentru completare  o suta milioane vechi, asta anterior casei unde stau acum, refacuta in totalitate de mine. Mi-au promis ca nu ar fi nici o problema, mi-au spus ca nu cer mult, ca pot mai mult, ca apoi... sa nu-mi dea creditul. Se vede treaba ca solda unui locotenent colonel medic nu ajungea austriacului? Nu mi-au dat, bine mi-au facut! Am gasit altceva. Al doilea credit a fost pentru Loganul cumparat. M-au supt francezii sapte ani, durand atat cat a durat si masina. Stiau ei ce stiau! Acum, in rezerva, nu incetez sa ma minunez privind la altii. De atata minunat si vis te trezesti seara in fata termostatului. Acum doi ani il puneam la 21 grade si am platit de am urlat, anul trecut am redus cu un grad si am urlat mai tare, cu 40% mai mult, acum am ajuns sa-l pun la 19 grade si cred ca voi tangui precum bocitoarele puse la mort. Ma gandesc cu groaza ca peste doi ani ajung la limita de jos a termostatului! Adica 17 grade. Sa vezi atunci jale !?

Cu stima

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: Amintiri necombatante

TSPT
TSPT sau SPT. A existat dintotdeuna. A existat odata cu omul. Iar omul ca fiinta complexa il face.  Cuvantul „stres” atribuit mai apoi austro-ungarului, devenit canadian Hans Selye, a fost dintotdeauna.  Vine din latinescul „strangere” care semnifica „a cuprinde”, a invalui mintea. Medicul militar Stefan Odobleja in „Psihologia Consonantista”, pe un pat facut din caramizi si scanduri, pe care asternuse sub patura groasa militara albastra niste paie, in infirmeria unitatii militare unde locuia , avea prin genialitatea lui, curioasa pentru altii, sa descopere in noptile lungi si reci de iarna, consonanta-disonanta. Intreb, asteptand un raspuns doar obiectiv:  cati dintre noi nu a observat disonantele vietii militare? Apoi ale unor asa zisi conducatori. Sindromul tulburarilor de stres posttraumatic(TSPT) este descris ca un stres intarziat, raspuns al unor dezastre naturale, agresiuni, violuri ,accidente grave, evenimente, trairi cu impact traumatizant, fizic, dar mai ales psihic. Dezvolta un ansamblu complex, determina o reactie considerata anormala. Mai pe scurt o tulburare cu un trecut lung dar cu o istorie scurta. In viata civila poate fi des intalnit, dar nimeni nu-i da importanta. Militari americani l-au dezvoltat decand cu razboiul coreean, de atunci au sute de cazuri. Psihologia ca profesie a incadrat dupa 1989  aproape toate structurile militare. Erau psihologi si inainte, putini si incadrau anumite structuri de invatamint scoala, numite apoi Academii. Cu serviciile unuia am colaborat pana-n 1989, omul vedea tocmai de la Sibiu. In marea unitate unde activam se incorporau intre 500-1000 de soldati la sase-opt luni. La acestia , dupa vizita medicala, vaccinarea initiata, solicitam prezenta psihologului, care simplu, ajutandu-se de un manual, cateva pliante, prin adresabilitate directa, avand in fata personalitati diferite, punea concluzii. Gasea, din sa zicem  800 de analizati, cel putin 100 de incompatibilitati. Enorm! Cu cei 100 aveam sa facem examenul psihiatric. Venea medicul psihiatru, de regula din spitalul militar arondat, care impreuna  cu mine, analizam toate istoricele si concluzia psihologului, stiut fiind faptul ca omul cu cat era mai prostut, promitea un stadiu militar deosebit. Stupoare! Din cei 100, gaseam doar 20 de soldati care necesitau internarea, pana-n juramantul militar, pentru clarificarea situatiei militare. Verdictele erau fie amanat, fie inapt cu scoatere din evidenta. Dupa 1989 situatia s-a schimbat. Functiile au fost incadrate cu absolventi de Psihologie. Cu o practica de cele mai multe ori inexistenta, cu diplome obtinute pe invatamantul zis privat, chiar la distanta, tinerele noastre psiholoage, pline de importanta, si-au ocupat functiile si locul. Prezente cum de altfel era si de asteptat peste tot, la toate sedintele de conducere si coordonare. Unele si-au gasit companionul de viata din randurile frumosilor nostrii ofiteri. Folosind testele obtinute si traduse din alianta, a metodelor cu numele inventatorului sau locului, prin intrebari multe, repetitive, te incadrau intr-un sablon. Intreb retoric: considerati ca este complex, sau simplu? Eu nu ma exprim! Dar spun doar atat. Am vazut oameni care au dezvoltat disonante complexe, am vazut incompatibilitati de zona, mediu, actiune. Nu dezvolt actiunea. Acum prin conditionare, angajare-participare, este imposibil sa nu ai TSPT inainte, in timpul, dupa. Nu este nimic iesit din comun. Dar se pare ca o mentalitate care inca mai exista, din pacate, se ascunde si mistifica realitati. Nu inteleg de ce?

Cand activam aveam o vorba pe care o spuneam din cand in cand : Armatei ii va merge bine, doar si pana cand  ultimul comunist va trece in rezerva! Exageram fireste!

 Se pare ca mai sunt!?

Cu stima

Amintiri necombatante

Nu sunt un umanist ca studii liceale. Poate profesia m-a apropiat mai mult de om si mi-a dat si placerea de a scrie. Am vazut si trait multe, am adunat multe amintiri. Am intalnit caractere tari, oameni luminati, oameni de valoare. Despre ascestia am mai scris, voi mai scrie. Am gasit si opusul lor, din pacate mai multi. Din activitatea mea de fost ‘necombatant’, asa vor sa-mi spuna unii, mi se perind acum ganduri si amintiri de inceput transilvane. Stiu ca am mers mult ca tanar ofiter medic. Am carat medicamentele in spate cu ranita mare. Eram la inceput de drum, locotenent major medic,atunci era gradul acesta, iar unitatea plasata langa o imensa fabrica de hartie, care-si chema si lasa la inceputul si sfarsitul schimbului oamenii cu sirena, peste apa raului zagazuit prin baraj . Locuiam in unitate . I se spunea "cartier" desi erau doar trei case impartite pe din doua. Acolo am determinat si prima suparare. In mintea mea, ca utilizator de curent, care-si facuse mutatia acolo , pentru asa zisa “cota” alimentara, m-am dus si la ‘Electrica’ pentru contractul de electricitate. Stupoarea a fost ca aia sa constate ca nu exista asa ceva, desi erau inca patru familii de ani buni, inclusiv comandantul unitatii. Am determinat astfel contracte la toti si plata retroactiva, care sa fim seriosi, era mica, vreo 35 de bani kilowatul. Depozitul nostru, separat de unitate, plasat intr-o padure. Obligatia mea principala era vizita medicala zilnica al celor care intrau in schimbul de garda, totul intarit si atestat legal prin  parafa medicala. Am vazut si simtit asta atunci. Primavara, vara, toamna era bine. De la “casa de apa”, pe calea ferata, aproape un kilometru de mers pe jos, singur si cu ranita-n spate. Cea cu bulina alba si cruce rosie pe ea. Dar iarna, kilometrul era uneori greu, foarte greu de facut cu gerul si viscolul din fata. Cu mantaua cu gulerul ridicat, cu caciula  desfacuta si trasa peste urechi, prinsa sub barba, cu cizmele care-mi mulau gambele, ajungeam inghetat la picioare in depozit. Atunci un subofiter magaziner din mila lui prea mare, Dumnezeu sa-i dea sanatate daca mai traieste, mi-a oferit prin renuntare la o viitoare pereche de cizme, bocancii iuft. Erau o minune, facuti acolo in Transilvania, la Cluj. Ii am si acum, sunt inca intacti as spune. Asa bocanci doar la vanatorii de munte mai gaseai. Sunt din cei cateva sute facuti experimental. I-am oferit atunci in litru de benzina farmaceutica. Avea o motoreta “Mobra” cu care facea naveta intr-o localitate numita Pianu. Ce fericit a mai fost atunci! Benzina era pe cartela, duminile alternative, cota doar 15 litrii. Dupa, nu am mai avut parte, nici de asa bocanci, nici de Clujana. Acolo in acel depozit aveam sa am prima urgenta medicala majora din cariera. Atunci am riscat mult sarind voit peste un spital orasenesc care nu facea decat sa-mi lungeasca urgenta. Soldat impuscat in cap de la mica distanta, de un altul. Soldatul a trait, poate mai traieste, cine stie? Stiu ca am stat atunci trei zile si nopti, langa el, in serviciul medical judetean de terapie sibian, vazandu-i pe cei, sau cele, la care viata se sfarsea. De acolo aveam sa fiu mutat, la ordinul ministrului intr-o mare unitate moldava. Bocancii iuft m-au urmat mereu, mereu. Poligonul celebru de care scriu se afla tot transilvan. Acolo, pe o ridicatura am admirat pentru prima oara “movilele”. Unii spun ca ar fi unice, ca ar fi chiar in mijlocul tarii. Imi amintesc tragerile de noapte cu marele obuzier Skoda, pare-mi-se de 150 mm., facute dupa iluminare. Aveam sa merg in multe poligoane, in unele cu repetitie. Cel mai des am fost in Malina. Imi amintesc si de neam prostie. Atunci, la plesneala, am fost trimis intr-o alta locatie a poligonului, intre trageri. Vreo cinci kilometrii distanta prin poligon, pe jos. Nu mi-a parut rau. Tot cu ranita (acum au aparut gentile mari moderne impermeabile, compartimentate, facute sa fie pentru prim ajutor) in spate, tot singur. Mi-a parut rau in schimb de bocancii iuft. Erau ‘murati’ de apa zecilor de paraiase traversate precum si a zonelor umede, baltoase. Dupa ce am ajuns aveam sa constat ca masinile de teren faceau frecvent deplasarile de la un punct la altul. Au vrut sa merg pe jos, au vrut sa-mi dea o lectie militara de prostie. Prostia militara. Despre si cu prostia militara m-am intalnit des. Nu uit cum un sef de poligon, om fin, luminat, cu zeci de trageri la activ a suferit un grav accident. Prea aproape de o grenada reala, a suferit o grea durere. Fragmentul metalic i-a sectionat artera humerala. Nefiind o tragere a noastra, ci al altora, la spitalul judetean ajuns de urgenta, unde te-ai fi asteptat la mai multe proceduri, mi l-a pus in brate sa-l duc acolo unde sunt medici mai buni(diferenta de Sibiu), avand nu unul, ci doua garouri stranse sa-i sectioneze aproape bratul . I-am spus ceva de durata garoului strans. A ridicat din umeri, se spalase pe maini. Distanta, vreo 130 km. , deci mult ca timp de deplasare, peste limita maxima a garoului. A fost un drum greu ca si acela cu soldatul de inceput impuscat in cap.Omul daca mai exista poate confirma, bratul lui a fost salvat. O alta unitate avea sa-mi prezinte o alta urgenta medicala. Ofiter tanchist , frumos, tanar, proaspat insurat, dar inocent. Pe camp, in deplasare cu tancul romanesc facea pe cawboy-ul. Oblonul greu ridicat. La un viraj i-a zbrobit oasele fetii. Fracturi nazale, maxilare, mandibulare, un fel de terci . Dus tot in urgenta, tot singur. Amintesc ca in multe urgente am mers pe banii mei sau folosind serviciile medicale civile. Cu autosanitara militara pierdeam multe vieti! Atunci am platit chiar soferului sanitarei civile precum omul cazat la un mare hotel strain platind liftierul care-ti aduce bagajul in camera. Dupa 45 de zile era ca nou, poate, vreau sa cred, cu mai multa minte pe viitor. Au fost si cazuri nefericite la care am constatat moartea, asteptand prezenta procurorului militar. Oameni nefericiti care si-au curmat voit existenta. Apoi aveam sa intalnesc prostie fina elaborata. De conducator care te rasplateste cu zile de arest, singurele zile din activitate, pentru-ca ti-ai facut datoria de medic. Adica dus soldatul cazut de la inaltime  si cu fractura de coxal in spitalul militar si pedepsit apoi, motivat ca: “doctore, trebuie sa pedepsesc si eu pe cineva, nu!” Sau fariseismul unor colegi medici , ori inteligenta sclipitoare a CI-stilor, buni consultanti ai consilierilor politici. Pe toti i-am iertat demult. Dar peste toti aveam , repet, sa intalnesc si oameni de exceptie. Am fost, am auzit, am simtit alaturi de mine si personalitati desavarsite.

Asta este viata, frumusetea si unicitatea ei. Care este prea scurta, prea grabita. Acum citesc cum unul merge la Paris, nu stiu pentru ce, iar un altul nu te vrea in Schengen. Nici macar in 2014. Soarta romanului. Ideea este ca poate nici noi romanii nu mai vrem ?Pacat ca nu vedem drumul bun, ala cu adevarat bun!

Cu stima

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Whither…

„A trai in asteptarea unei ocazii potrivite, fara sa faci nimic, e ca si cum ai sta in fata unei usi inchise, asteptand sa se deschidă singura.” – Simona Bare Neighbors.

De aceea intreb: ce-i de facut?, putem oare face ceva? Tudor Vianu elaboreaza o topografie a universului axiologic, stabilind opt tipuri de valori: economica, vitala, juridica, politica, teoretica, estetica, morala, religioasa. Totul iti este, devine strain. Traiesti stabilindu-ti orizonturi de asteptare. Astepti lunar pensia, apoi astepti terminarea unei rate gandindu-te la o alta, astepti un termen juridic, astepti Craciunul si Anul Nou, astepti aniversarea copilului, astepti ziua dupa noapte. Incerci ca totul sa fie cat decat predictibil. Acum nu le mai ai. Au fost schimbate cu grija-concept. O mare grija a zilei de maine. Grija existentiala face ca frica  pandemiilor, rezistentei la antibiotice, incalzirii globale sau cresterii nivelului marii, catastrofele, sa para mici, locul lor luandu-l: moartea, izolarea sau lipsa de sens. Desi am auzit evolutii stiute, evolutii romanesti, pe intervalul orar 19.00h.-20.00 h, aseara, pe un canal national de stiri, doi profesori, unul fost ministru (prof.Parvulescu si prof. Serbanescu), si-au exprimat temerile economice. Ne asteapta un viitor sumbru, greu previzibil. Gandesc ce voi face? Daca in trei ani pretul gazului creste cu 250%, asa cum este planificat sa fie, al electricitatii cu minim 50%, achitarea facturilor ne devine imposibila. S-a ales praful de tot! O pensie lunara acopera doar plata lor. La mine pe o pensie inghetata un an, la altii pe doi, trei sau sase ani. O pensie oprita deja la nivelul anului 2010. Gazul natural devine decor estetic cu teava galbena, ori momentul solemn al prepararii ceaiului. Revenim la vremuri apuse, adica soba cu lemne. Dar de unde lemne? Iar in apartamentele vechi sau noi, de unde soba? De departe consider ca acestea doua au un impact real asupra noastra , al  mijlocului  de existenta, al standardului de viata. Cateodata imi vine sa vand tot, iar pentru-ca nu mai am varsta unui alt inceput undeva in lume, as alege un loc mai izolat unde sa devin propiul meu stapan. Un fel de primitivism luminat de puterea cunoasterii. Sa-mi fac curentul meu, sa am apa mea rece si calda, hrana mea, libertatea de a trai liber. Iar libertatea este singura grija existentiala acceptata fara rezerve.

Cu stima

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: Puterea rugaciunii inimii

Ganduri pentru colegii craioveni la aniversare dar si pentru combatantii lor, tot craioveni.

Combatant sau necombatant

Baremul medical specifica doua variante. Necombatant razboi, dar combatant pace si necombatant pace si razboi, mai exact trecere in rezerva.

Nu mi-a placut, nu-mi place minciuna, implicit nu-mi plac mincinosii. De aceea incerc sa scriu totdeauna adevarul. Nu mi-au placut, nu-mi plac farisei. Am cautat sa nu fiu prefacut, fatarnic sau ipocrit. Mi-am asumat, imi asum totdeauna faptele. Nu-mi place sa vad acum ca unii se cred “mai militari” decat altii, mai combatanti decat necombatantii, mai importanti. Amintesc doar atat. Din 9 Mai 1945 tara nu a mai avut parte, din fericire de razboi, dar si de mari stategi ai luptei. Am avut desigur oameni de exceptie, avem si acum, poate vom avea. Imi amintesc un episod trecut din primul an al studentiei. Noi studentii militari medicinisti aveam aceeasi culoare al petlitelor, gradelor, vipustii, poaspoalului caschetei, cu pompierii. Nu am inteles de ce? Doar focul este portocaliu in general, iar noi avem culoarea sangelui recoltat. Fiind intr-un loc cu mai multi colegi, un student pompier in uniforma, se recomanda  fetelor de dans, student medicinist in anul unu. Colegul meu, acum mare primar intr-un municipiu resedinta de judet in nord-vestul tarii, se apropie de el si-i spune: “ mai omule, si eu sunt student in anul intai la medicina militara, dar scuza-ma, nu te-am vazut pana acum la cursuri!?” Rusinea l-a determinat sa plece rapid. Oamenii aveau inca decenta faptelor atunci. Ai gresit pleci, acum...!? Nu-mi plac nici acei oameni care omoara din culpa sau fara culpa si care lupta apoi sa scape, prin orice mijloc de pedeapsa meritata, uitand ca tocmai pedeapsa, ispasirea ei, penitenta, te-ar mai putea spala pe tine ca om de judecata divina. In schimb am apreciat totdeuna omul pregatit locului sau,valoarea omului corect cu el si cei din jur, cu ceea ce a promis. Iar promisiunile adanci nu se pun in vorbe. Se fac! Exemple destule. Dar ea, promisiunea, devine si capacitatea de a dezamagi pe unii. Ii vad cum se agita. Nu mai au subiecte si nici cititori, comentarii putine la articol , aceiasi oameni prieteni de o bere, dar ei inca combat. Se vede treaba ca titulatura autoimpusa de “combatanti”, asa cum au fost formati si au trait, nu le da pace.

Le urez acestora doar atat; sa fiti sanatosi, tara are nevoie de voi!

Cu stima

Puterea rugaciunii inimii

Natura si genetica mi-au determinat ca antecedente  litiaza renala. Afectiunea a inceput acum 16-17 ani. Atunci dupa o suferinta de doi ani aveam sa dezvolt un calcul de aproximativ 14 mm. L-am spart cu unde de soc (ESWL, litotritie extracorporeala), in Spitalul Militar Central, sectia fondatorului de Urologie Militara, general doctor Bana. Asta dupa ce un profesor doctor roman dupa nume, seful clinicii urologice din Tg.Mures nu a vrut sa ma interneze. Eram imbracat in tinuta militara, asa m-a prins urgenta medicala, urinam sange curat si aveam alaturi de urografiile din mana, ecografia renala facuta in clinica lui pentru confirmarea calculului gigantic, iar in buzunarul de la veston 400 de marci germane. De atunci periodic “nasc”! Este cuvantul auzit in sectiile de Urologie la asistente. Cuvantul  spus de ele reflecta pe de o parte chinul femeiesc la nastere, pe de alta parte admiratia si pretuirea lor pentru durerea ta. Penultima piatra dureroasa, adica marisoara(calculii renali sunt foarte durerosi daca depasesc 3-4 mm., daca sunt mai mari de 8 mm., nu trec prin ureter, determina hidronefroza, solutia fiind doar interventia descrisa mai sus), am scos-o fiind in Spitalul Militar din Iasi, ajuns acolo din dorinta-mi de a fi ajutat de colegii medici, fiind invitat chiar de ei.Veti vedea si de ce!? Nu numai ca nu m-au ajutat, se pare ca zazania functiona impecabil in 2011, dar nu mi-au dat nici macar medicatie antialgica. Se pare ca numita “coplata” functiona bine inca de atunci, chiar si pentru colegii medici iesiti din activitatea activa. Rusinos!? Am scos-o singur sambata, aflat intr-un salon unde eram internat impreuna cu un pacient platitor din MAI, operat de hernie inghinala, iar duminica in fata sefului sectiei de chirurgie, care era de garda, am aratat-o si apoi i-am spus la revedere. Cu dorinta de a nu mai reveni vreodata in Dealul Copoului. Cea de acum a fost sa fie tot sambata(2-3.11.), dar noaptea. Durerea rau prevestitoare m-a trezit din somn. Stiam ce va urma. Durerea, colica renala, este specifica. Destul de intensa, in potcoava, abdominal inferior dar mai ales in spate, continua. Te obliga la o nerabdare chinuitoare. Te astepti sa cedeze cautand mereu o pozitie salvatoare. Nu trece, determinandu-ti dese transpiratii reci. Daca ramai asa psihic este inca bine. Daca trece din nerabdare in panica este de rau augur. Atunci necesita internare de urgenta. Spre dimineata , deci duminica, mi-am aplicat terapia salvatoare care pentru mine a tinut si la Iasi, dar si acum. Apa fiarta , racita, dar inca calduta, bauta in cantitate mare. Apoi a fost rugaciunea continua zisa “a inimii”. O stiu de mult, o spun de fiecare data, intarita si prin vizionarea filmului rusesc capodopera- “Ostrovul”. Spusa continuu. La fel de brusc durerea a cedat. Apoi am simtit tenesmele(mancarimea) uretrei. Nu-mi venea sa cred. Atat de repede sa ajunga in uretra!? Stiam ca v-a iesi! A iesit, marisoara (5 mm.), tot uratica. Am scapat de spital, de spitalul militar.  Senzatia dupa eliminare este de exceptie. Afli inca o data ce inseamna sa nu te doara nimic, afli cat de putin pretuim starea de normalitate. Mai afli ceva, puterea lui Dumnezeu, care inca te asculta!

Avi BOBOC <avi_boboc@yahoo.com>

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Destinul invinsuluiDESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Fortă sau vointă supranaturală despre care se crede că hotărăste în mod fatal si irevocabil tot ce se petrece în viata omului; fatalitate. – Din fr. destin.

 Cand unui popor i se ia demnitatea de adversar egal indreptatit moral cu cel care-i conduce viata, din mijlocul lui se naste luptatorul. Cand unor oameni li se cere sa-si calce „Onoarea si Patria” sadita-n suflet, pecetluite de juramantul sfant, mor.Uneori oamenii mor ingenuncheati de lumina iar alteori de-ntuneric prea adanc se lasă invinsi.

Alti doi camarazi au murit. Oameni in putere. Unul la Constanta, altul la Focsani. Am devenit mici stiri de presa locala. Moartea „fura” si sub 60 de ani de parca acolo unde-i duce ar fi nevoie de noi. Alaturi de destin suntem si invinsi. Mereu invinsi. Iar noi istoric am fost invinsi atat in Est, cat si in Vest. Atunci, acum. Am fost atat la Tratatul de Pace din 10 februarie 1947, iar acum in capitale zise europene. Mai rau suntem condusi chiar acum la noi acasa.

„Poate cel mai important este faptul că românii au mentalitate de învinşi, chiar atunci când stau la masă alături de alţi semeni ai lor” – prof  univ. Ioan Scurtu

„Îngerii-şi îmbrăţişează propriul zbor între aripi.

Vântul împrăştie cu indiferenţă în văzduh ultimul parfum de roze înflorite.

Timpul clădeşte în urma noastră răbdător alte veşnicii şi-apoi le încuie meticulos în clepsidre până când va veni vremea lor.

Destinul şi-a spart ochelarii şi lipeşte etichete pe sentimente catalogându-le incorect.

Semaforul s-a blocat pe sens interzis şi toate iubirile trecute traversează neregulamentar.

E tot mai scumpă iubirea. Cheltuim nopţi înstelate şi curcubeie până când ne rămân din inimi doar teci uscate bune de făcut ceai cu care să aşteptăm sfârşitul.

Pământul îmi fuge de sub picioare. Am defrişat toate amintirile ce-l împădureau şi-acum alunecăm împreună.

Închid ochii. Mi-e mai bine aşa. Mi se perindă sub pleoape toate visele noastre, grăbite. Nu-mi spune niciunul încotro se îndreaptă, îşi fac semne pecetluindu-şi cu aratătorul buze livide.

Doarme oraşul. Din timp in timp fulgerător câte-o lumină oarbă străluceşte fugar.

Aud tăceri galopându-mi răzvrătite prin piept.

Adoarme-mă înainte de-a începe să-ţi aduni paşii. Nu vreau să aud uşile Universului cum se trântesc.”

Cu stima

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONI...

Cifre si calcule.

Priveam cifrele rectificarii bugetare. Perdantii sunt la: Munca, Sanatate, Mediu, Finante, Armata, apoi ar mai fi luarea primei(doar pentru atat au inchis ochii) de 400.000 lei, de Sfantul Nicolae, la CCR si desigur toaletarea de iarna, de un million de lei, al Parcului Cotroceni. Castigatorii sunt: Internele, SRI, SPP, STS, probabil si cei din SIE si, era sa uit, avionul prezidential.

La Armata s-a rectificat in minus vreo 32 milioane lei. Sau, daca doriti, peste 7 milioane de euro. Un mizilic daca gandesti ca achizitionarea celor 12 avioane de vanatoare F16 ne costa vreo 550 de milioane de euro, din care s-a tras deja prima transa pentru portughezi, adica suma de 100 milioane de euro. Iar pentru-ca nu doresc sa comentez avionica putin mai tanarului, dar si mai aratosului F16, fata de batranul MiG 21 LanceR, primul lansat de americani acum 35 de ani, iar MiG-ul cu cinci ani in fata, trecand si peste faptul ca inclusiv portughezii se gandesc sa-l schimbe consumandu-si rezerva de zbor, trec spre calcule mult mai pragmatice. Adica evaluarea banilor rectificati in…pensii date. Cu ei s-ar fi platit peste 15000 de pensii medii, sau intr-un an, 1250 de asistati sociali. La o rata de aproximativ 150- 200 de colegi care lunar ne parasesc, peste 2000 pe an, pot deduce ca banii, intr-un procent de 65% de la Armata, sunt rezultati si prin iesirea noastra naturala, la varste intre 60-65 ani din sistem.

Mai constat ceva! Suma rectificata la Armata ar cam fi, aproximativ, totalul sumei date celor care ne apara din umbra. Iar pentru-ca am vazut cu ochii mei cum este cu apararea mea si a familiei, ca roman, duminica intre orele 14.00-16.00 pe drumul national Brasov-Tg.Secuiesc, nu pot decat sa ma bucur.

Inchei prin a-mi aminti cu piosenie de cei care ne-au parasit anul acesta. Pentru-ca este noapte cand oamenii normali se odihnesc si pentru-ca ochii mi se umezesc, mai scriu doar atat:

Dumnezeu sa va odihneasca in pace dragi colegi rezervisti militari!

TARGU OCNA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI IN RETRAGERE: Ganduri de Ziua Armatei Romane

Vreau sa scriu despre “Cuiul lui Pepelea”, sau direct, dreptul abuziv dat. Ca a fost dat, s-a vazut in anii minunati ai democratiei noastre. A fost insasi formarea ei. Apoi introducerea ei prin anii ‘95, ca fiind motivarea aspectului total dezavantajos : “avandu-l langa tine il controlezi mai usor”! Atat de usor incat nu a mai plecat, iar cand a plecat, tot la fel de important este, fie la putere, fie in opozitie. Aceasta expresie romaneasca - “Cuiul lui Pepelea”, ar fi pretextul abil de a fi, de a te amesteca permanent in treburile importante ale vietii, dainuirii tale, dainuire care poate fi si a lui. Dar  alte ganduri are!? Ca si Pacala, Pepelea este un personaj din creatia nesecata polulara romaneasca. Si-a vandut casa, pastrandu-si doar un cui, pretex apoi pentru a intra peste om, in casa lui, in sufletul lui, ori de cate ori vrea. Fie sa-si puna caciula, fie sa si-o ia, fie a-si atarna budigai nespalati (budigai egal regionalism de origine(sic!?) maghiara pentru indispensabili).  Si ca buturuga mica din binecunoscutul proverb, care are viata si unic scop de a rasturna care mari, se aseaza in fata lui si ii pune piedica. Din alta perspectiva, o alta explicare a proverbului ar fi sa nu ne subestimam niciodata apropiatul de la sanul tau si a tarii. Solutia ar fi evitarea situatiilor periculoase unde stim ca buturuga se pune precum “boala pe omul sanatos”. Dar ai cu cine!? Uneori cred ca asta s-a dorit, se doreste. Calea, o alta expresie ca cea cu “cuiul”! Adica : “Oul lui Columb”. Luand oul si lovindu-l putin de masa ca sa-l aplatizam, il putem tine pe verticala in echilibru. O solutie simpla. Dar intampinam greutatea- “Nodului Gordian”. Denumirea provine de la taranul Gordias, devenit regale Frigiei si tatal legendarului rege Midas. El mestesugise un nod atat de bine facut, de nedesfacut, al rotii carutei sale la osie. Mai tarziu, Alexandru Macedon ar fi taiat “nodul Gordian” cu sabia, implinind prezicerile si punand stapanire pe partea de vest a Asiei. Dar asta, Alexandru, stia ce dorea! Noi…!

Daca dupa aceasta citire, nu ganditi unde bat, negasind similitudinea,  raspunsul este simplu :

 U.D.M.R. !

Cu stima

Ganduri de Ziua Armatei Romane

Totul a inceput atunci. A inceput rau. Apoi a primit din partea celor care cunosc, afixul “neo”. In medicina “neo” eufemistic, desemneaza neoplasmul-formatiune tumorala care se extinde, facand inutila terapia. Ati vazut o formatiune tumorala? Este foarte bine vascularizata. Creste repede si “suge” mult. Dupa, totul s-a murdarit, s-a innegrit, s-a pervertit, s-a inrait. Pas cu pas. O alta evolutie, o alta scara de valori. Excrescente hade, lacome, de neoprit.  Ca insasi tumora. Dupa 23 de ani am devenit. Privim muti si intelegem greu caderea valorilor umane. Batjocura, circul prost este cotidian. Asistam, comentam in cercuri mici, uneori doar familiale. Dar…latul se strange. Lat pus pe grumazul nostru. Am crezut in exemplul dat de: “capul plecat sabia nu-l taie”. Scena s-ar fi petrecut in Moldova anului 1612 , cand Stefan Tomsa, ajutat de tatari, a invins pretendentul sau la tron. Se putea atunci, se poate acum! Dar acum este vorba de siguranta, de viata noastra. Traim sub amenintarea sabiei taxelor si impozitelor. Altfel de unde plata!? Iar cuvantul sperietoare este spus cu tarie la plural. PENSIILOR! Te simti mic, te simti coplesit. Tu esti vinovatul, tu esti raul societatii. Sangele-ti devine greu, ingrosat, negru. Iar vasul impovarat se rupe. In creier, pe inima. Uneori suspinul de usurare este bilateral. Suntem doar urmasi ai dacilor. Ce mai conteza la 2000 de ani dupa, o “spaga” de 1 milion jumatate de euro la baietii destepti!? Ce mai conteaza esalonarea frumos motivata, pe patru ani, al pretului gazului pana la maximul zis a fi real? Practic se va extrage gazul la niste costuri de aproximativ 130 $/1000 m.c. si ni-l va vinde noua, proprietarilor cu aproximativ 400$ si o “redeventa de 3,5%, adica… rasul lumii, 14$ la 1000 m.c.Ce mai conteaza constitutional dreptul tau la vot? Ai libertatea de a renunta la el! Ce mai conteaza viata ta? Privesti cum pe de o parte ti se ureaza sa devii prosper, independent energetic, stat de drept si neaparat pentru tine cu viza, iar pe de alta parte ti se indica  beneficiarul firma. Apoi este informat si adevaratul carmuitor de demers al destinului.

Dar astazi este Ziua Armatei!

Pe 25 octombrie 1944, cu arma in mana, dupa o odihna impusa de 24 de ore, Armata Romana avea sa elibereze ultima brazda romaneasca. Avea apoi sa-si lase alti bravi eroi, chiar si pentru Budapesta cea stearsa de pe frontispiciul Arcului de Triumf.

Apara Doamne, Armata Romana!

Cu stima 

Excelenta ca unica traire
 
A incepe un demers prin care aduci in memorie timpul trecut, este precum vorba cronicarului :  „să sparie gândul”- De neamul moldovenilor, Miron Costin. Acum am devenit, suntem mai saraci uman, sufleteste si, ceea ce este mai trist, e ca uneori nici macar nu mai constientizam, nu ne mai dam seama de asta. Mergem mai departe, existam, doar existam, dar ei au fost, sunt inca! Incerc sa o fac astazi in aceasta zi mohorata de toamna, intr-o lume marcata tocmai de uitare . Iar printr-o aducere-aminte neincetata, Il avem salasluind in noi alaturi de Dumnezeu insusi  si pe acei care au ales sa fie unici ca traire.  Incep prin a aduce inca de la inceput un omagiu celor care nu mai sunt, dar care poate prin amintirea mea ii readuc cu veneratie. As incepe cu mentorii mei, pe cei care i-am ascultat, vazut, simtit. Creatorii de scoala medicala romaneasca. Incep cu omul, profesorul Mihail Anton, stralucitul semiolog, exceptionalul povestitor medical al amfiteatrului de la Coltea. Trec apoi la profesorul Stoiescu, farmacologul creator de disciplina medicala care, in cel mai frumos, trecut dar si prezent amfiteatru, aflat in spatele generalului creator de scoala medicala romaneasca si universitate, incanta auditoriul. Apoi profesorul Gavriliu, chirurgul creator de tehnica chirurgicala, esofagoplastia, dar si de instrumentar medical. De profesorul Rebedea, omul de exceptie prin tot, carte, conduita, clinica de genitologie. De profesorul Petru Groza, da Petru Groza, fiul inaintasului sau celebru cu acelasi nume, de profesorul Barzu, renumitul creator de disciplina si carte medicala radiologica si de radiotratament. Apoi de profesorul Voiculescu, infectionistul desavarsit cu al sau tratat de boli infectioase, carte de departe cea mai impozanta din biblioteca mea medicala, de omul de exceptie, unic prin tot, chirurg eminent, profesorul Setlacec, vrajitorul salilor de operatii din Fundeniul emblema medicala romaneasca. Nu-l pot uita pe profesorul Georgescu , microbiologul care incanta amfiteatrul plin al Institutului Cantacuzino, pe profesorii de anatomie Repciuc, Ranga sau Antonescu. De profesorul Terbancea care alatur de profesorul Scripcaru de la Iasi, au continuat medicina legala intemeiata de eminentii frati profesori Minovici prin disciplina si carte medicala. De profesorul Anastasatu marele ftiziolog, de profesorul Coltoiu creatorul dermatologiei moderne prin tratatul sau in trei volume. Cred ca sigur nu i-am scris pe toti. Acestia ca urmasi „au ispasit din greselile inaintasilor” (Culpam maiorum posteri luuant) si au ales excelenta.
Alaturi de profesori, se cade sa-i amintesc si pe colegi. Pe sefii de promotii, pe cei care cu mandrie si pretuire isi au numele trecut pe exceptionala marmura ornamentala a Facultatii de Medicina Militara. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de marele nostru savant, creator a peste 700 de brevete de inventie –Coanda, care la apogeul carierei si vietii si-a dorit vizitarea Iasului natal, al scolii militare devenita apoi spital militar si de care isi amintea de marmura sefilor de promotie unde, alaturi de alti Coanda, era trecut. Marmura data jos de epigoni vremelnici, era tablia unei mese grele de consiliu, pusa cu partea neteda in sus. Vizita fiind iminenta, iar marmura era de negasit, numai pronia cereasca a facut sa fie descoperita de o mana care isi netezea dunga pantalonului si sa fie pusa rapid acolo unde ii era locul, adica in marele hol a intrarii principale.
I-am cunoscut pe multi sefi de promotie, sefi de si cu care personal ma mandresc si-i recomand ori de cate ori este nevoie. Amintesc pe profesorul Sinescu, pe profesorul Nedelcu, pe doctorul Verdes, pe doctorul Mischianu, pe doctorul Rosu, colegul meu, pe doctorul mai mic cu un an, Greere. Si pentru-ca vorbesc si de colegi il trec pe doctorul Gabi „Braila”, adica conferentiar Gabriel Ciprian , cardiologul atat de stimat .Acestia sunt oamenii care au spus ca nu exista „nu pot”, sunt oamenii care-si depasesc mereu, mereu limitele. Iar cel mai important activ al nostru ca oameni suntem chiar noi- oamenii. Noi oamenii, care am uitat sa iubim, sa pretuim si in consecinta am uitat ca sursa excelentei exista mereu, acum. Consecintele indepartarii noastre de excelenta le vedem in fiecare zi. Perfidia, oportunismul, iscusinta, trasaturi apreciate de multi, mai mult sau mai putin constient,ca fiind sursa sigura a succesului tinde sa acopere excelenta. Dar…
„Gaudeamus igitur” , sa ne bucuram deci ca… exista, ca inca mai exista excelenta oamenilor!
 
Cu stima

Justitie!

Oare ce ne-am face noi fara justitie!?

Citesc acum cuvintele scrise de un cotidian: “a creat o vulnerabilitate”. Spuse de una dintre cele, trei, patru, persoane de neinlocuit. Cea care scria despre un partener pasager al vietii sale trecute ca: “are un salar de…” . Usor i-ar fi fost sa scrie sinonimul, adica ;“leafa”, cuvant care nu avea cum sa fie scurtat la- leaf’ ! Sau poate mai stii!? Dar gandul meu este sa scriu despre sistem. Este mare, stufos, musteste. De trai bun , se intelege!. Vad acum si evident ma fericesc privind inapoi, cum o firma mare de avocatura isi ia jucariile si se desparte. Viata are urcusuri, dar si coborasuri, ramificari, reuniuni, intersectii. “Visul frumos s-a destramat”, vorba cantecului. Totul a fost dat colegial la altii. Cum ramane cu beneficiarii!? Asta este o alta poveste! Personal ma incearca o mare amaraciune. Sunt beneficiarul a doua sentinte cu recuperare. Munca multa, efort, chin, renuntari. Suma de recuperat s-a dublat aproape in timpul demersului juridic. Sistemul include magistrati, avocati, experti, executori. Peste toti statul. Castigi apoi, greu, uneori dupa ani, dar…vine cineva, tot sfatuitorul cu “profesia diavolului”, care-ti spune: “si ce daca!” Perdantul, adica omul rau, tepuitorul, este sfatuit sa-si ascunda, ori dea afacerea familiei timp de trei ani cat fiinteaza investirea executorie. Ura…si la gara!, a se citi ”la revedere” si desigur esti poftit si pe viitor. Vine altul, care mai sta si la rand!

 „Iustitia caecus”. Justitia este oarbă; orbul nu poate să citească legile tiparite; prin urmare, a tipari legi nu folosește justitiei.  Este o eroare logica iar in retorica adesea este destul de dificil să se determine dacă reificarea a fost folosită corect sau incorect. Uneori viata noastra traieste intr-o eroare. Daca ar fi cel putin logica!?

Col. (r) dr. Avi Boboc

avi_boboc@yahoo.com

Proverbe

"Cum e turcu` e si pistolu`"? Se presupune ca turcu’ este cel copt, celalalt, tanaru’ este executiv,  precum pistolu’! Uneori trage cu cartuse "oarbe" ori "fas-uri! Tradus ar fi: cum e omul, aşa sunt şi faptele lui, gasca sau prietenii lui. Greu de scris de unde a aparut sau cine a nascocit acest proverb romanesc.  Ieri priveam la doi oameni mari. Ambii folosesc des cuvantele: „minciuna” (s.f.), ori „ a minti”(v.) . Dar adevarul, pentru multi dintre noi, este ca nu mai conteaza cine , pe cine, cu cine, intre cine, minte mai tare. Dupa cum nu mai conteaza, doua, trei, sau chiar patru luni in plus. Lucrurile nefacute bine la timpul lor, uneori nu mai pot fi indreptate.  Citeam despre un fost sef CIA care spunea ca:  poti manipula lesne atentia cetateanului punand in stanga un spectacol de circ, iar in dreapta un portavion pus spre admiratie, n-o sa-l  observe pe ultimul, ori nu mai prezinta interes imediat. Nu vi s-a intamplat sa fiti intr-un  grup care sa admire o constructie, sa zicem un gard, dar peste drum doi indivizi beti sa se bata, toti intorc privirea spre nefericitii circari. Privim cand la „cianura” , dupa ce am asistat oripilati la cainii comunitari, incompatibilitati, insolventa, audierea cunoscutului roman a lui Alexandre Dumas-"Dupa 20 de ani", care ni se baga pe gat duminicile dupa orele zece trecute fix, apoi am trecut iar prin justitie, spatiul Schengen si ajungem inevitabil la „Raportul MCV”.  Je m'en fiche! sau I don't care!. Tot aia, tot nu-mi mai pasa. Tot nu ma duc nicaieri. N-am cu ce!? Si daca as avea, unde sa ma duc?Vad ca nu-i pasa nici concitadinului de "salut " si painea cumparata zilnic de ambii dimineata. Intrebat de "MCV" a dat a necunoastere din cap! Si-a amintit,"parca era un Logan... nu!?". Ieri mi-a venit o noua „tidula” de la MApN.  Tot plic A5, tot recomandata. M-a repus in drepturile legii cu care am fost pensionat si de care retroactiv nu  au  mai tinut cont, pentr-ca reforma statului trebuia facuta neaparat si cu noi! Voi fi „inghetat” un an! Asta daca trec iarna cu bine! Dupa aia, daca nu va fi legea pensiilor militare in ianuarie 2014, care poate sa o ia de la capat cu marasmul  si Golgota noastra, voi simti indexarea de 4%. Doamne ajuta! 

Col. (r) dr. Avi Boboc

avi_boboc@yahoo.com

Drept la replica

„Afara ploua ca si toamna, si e urat

Ma uit pe geam ca dupa tine, si atat

In mine toate amintirile,te asteapta”

Nostalgia/Savoy

 

Initial nu am vrut sa dau „dreptul la replica”. Dar vremea de afara ma tine in casa. As incepe cu gradul. Mi-a fost dat, a urmat  cariera tinandu-se scai de mine. Asa cum mi-a fost dat, imi poate fi luat. Dar nimeni nu-mi poate lua profesia, hartia de valoare pe care scrie ”Universitatea de Medicina Carol Davila” si profesia de „doctor-medic”. Asa ca elucrubatia cu „zero, este egal cu zero!” legat de grad, nu tine cu mine. „Tovaras” inseamna persoana care este legată prin viața, ori prin activitatea dusă în comun in raport cu alta, sau care prin lupta servesc pentru aceeași cauză. Nu recunosc nici o persoana cu initialele „G.O” printre colegii mei de an sau de ani mai mari sau mai mici. Dar omul tine neaparat sa-mi spuna „tovaras”! Este dreptul lui fireste, iar pe dorinta omului nu te poti..., spune o vorba! Apoi omul „pune vorbe” in cele scrise de mine, face trimiteri la generalimea romana NATO. Fals domnule- tovaras, nu am nimic, respect, Armata Romana, reprezentantii actuali ai ei. Singurul general pomenit in scriere nicicum nu face parte din „generalii NATO”!? „Mare este grădina Ta, Doamne, poarta deschisă şi proştii sar gardul”, ne spune un proverb popular. Cat depre „Legea nr. 241/2013 ii "repara" asa de bine pe cei 10% care in realitate sunt 48%, incat legea le si "ingheata" reparatia vreo 10-15 ani de zile”, ii amintesc ca „guvernanti” iau ce au dat. Au dat mult, iau prin „neindexare” tot atat. Ca se intinde pe 10-15 ani, necazul lor. Mie mi-au dat putin, asa ca in doi ani termin cu asta! Restul cu U.T.C., P.C.R., A.I.S.M. sau U.N.A.P sunt vorbe cu litera mare. Nu mi-am castigat existenta cu ele. Universitatea pomenita mai sus, face cu „varf indesat” . Iar”graduate courses leading’ ori „postgraduate” , faimosul „PUK”, il am si eu. Legat de gandul profund: „La urma urmei ce se poate cere unui necombatant precum Boboc Avi care oricand putea fi inlocuit cu un civil? Ar fi fost si mai economic pentru armata sa fi fost inrolat ca civil! Doar nu exista apendicita militara vs. apendicita civila sau diaree militara vs. Diaree civila” Ii scriu; da domule (ceva cu gradu’ ar trebui), necobatantul daca nu era prezent, nu incepea activitatea. Creierul de ofiter semana cu cel de soldat cat l-am strans si pansat, sangele arterei humerale, sau venos, la fel. Dar ceea ce este mai importat, desi ca persoana nu am avut nimic cu civilii medici, adaug, civilul nu a fost preferat si datorita ”bucatariei „! Afla prostia interioara si , mai ales, nu  avea certificatul sau atestarea ORNISS, pe probleme militare. Pe care, de bine de rau, medicul militar le are pana „la secret”.

In rest domnule-tovarase(nu-mi permit nici ceva similar „sanitarului”, „felcerului’, dealtfel meserii onorabile), sa fii sanatos. Combate omule, dar cu cap, decenta, adevar!

Cu senina detasare

Sanitar, felcer, medic, necombatant

Acelasi Avi Boboc