TSPT
TSPT sau SPT. A existat dintotdeuna. A existat odata cu omul. Iar omul ca fiinta complexa il face. Cuvantul „stres” atribuit mai apoi austro-ungarului, devenit canadian Hans Selye, a fost dintotdeauna. Vine din latinescul „strangere” care semnifica „a cuprinde”, a invalui mintea. Medicul militar Stefan Odobleja in „Psihologia Consonantista”, pe un pat facut din caramizi si scanduri, pe care asternuse sub patura groasa militara albastra niste paie, in infirmeria unitatii militare unde locuia , avea prin genialitatea lui, curioasa pentru altii, sa descopere in noptile lungi si reci de iarna, consonanta-disonanta. Intreb, asteptand un raspuns doar obiectiv: cati dintre noi nu a observat disonantele vietii militare? Apoi ale unor asa zisi conducatori. Sindromul tulburarilor de stres posttraumatic(TSPT) este descris ca un stres intarziat, raspuns al unor dezastre naturale, agresiuni, violuri ,accidente grave, evenimente, trairi cu impact traumatizant, fizic, dar mai ales psihic. Dezvolta un ansamblu complex, determina o reactie considerata anormala. Mai pe scurt o tulburare cu un trecut lung dar cu o istorie scurta. In viata civila poate fi des intalnit, dar nimeni nu-i da importanta. Militari americani l-au dezvoltat decand cu razboiul coreean, de atunci au sute de cazuri. Psihologia ca profesie a incadrat dupa 1989 aproape toate structurile militare. Erau psihologi si inainte, putini si incadrau anumite structuri de invatamint scoala, numite apoi Academii. Cu serviciile unuia am colaborat pana-n 1989, omul vedea tocmai de la Sibiu. In marea unitate unde activam se incorporau intre 500-1000 de soldati la sase-opt luni. La acestia , dupa vizita medicala, vaccinarea initiata, solicitam prezenta psihologului, care simplu, ajutandu-se de un manual, cateva pliante, prin adresabilitate directa, avand in fata personalitati diferite, punea concluzii. Gasea, din sa zicem 800 de analizati, cel putin 100 de incompatibilitati. Enorm! Cu cei 100 aveam sa facem examenul psihiatric. Venea medicul psihiatru, de regula din spitalul militar arondat, care impreuna cu mine, analizam toate istoricele si concluzia psihologului, stiut fiind faptul ca omul cu cat era mai prostut, promitea un stadiu militar deosebit. Stupoare! Din cei 100, gaseam doar 20 de soldati care necesitau internarea, pana-n juramantul militar, pentru clarificarea situatiei militare. Verdictele erau fie amanat, fie inapt cu scoatere din evidenta. Dupa 1989 situatia s-a schimbat. Functiile au fost incadrate cu absolventi de Psihologie. Cu o practica de cele mai multe ori inexistenta, cu diplome obtinute pe invatamantul zis privat, chiar la distanta, tinerele noastre psiholoage, pline de importanta, si-au ocupat functiile si locul. Prezente cum de altfel era si de asteptat peste tot, la toate sedintele de conducere si coordonare. Unele si-au gasit companionul de viata din randurile frumosilor nostrii ofiteri. Folosind testele obtinute si traduse din alianta, a metodelor cu numele inventatorului sau locului, prin intrebari multe, repetitive, te incadrau intr-un sablon. Intreb retoric: considerati ca este complex, sau simplu? Eu nu ma exprim! Dar spun doar atat. Am vazut oameni care au dezvoltat disonante complexe, am vazut incompatibilitati de zona, mediu, actiune. Nu dezvolt actiunea. Acum prin conditionare, angajare-participare, este imposibil sa nu ai TSPT inainte, in timpul, dupa. Nu este nimic iesit din comun. Dar se pare ca o mentalitate care inca mai exista, din pacate, se ascunde si mistifica realitati. Nu inteleg de ce?
TSPT sau SPT. A existat dintotdeuna. A existat odata cu omul. Iar omul ca fiinta complexa il face. Cuvantul „stres” atribuit mai apoi austro-ungarului, devenit canadian Hans Selye, a fost dintotdeauna. Vine din latinescul „strangere” care semnifica „a cuprinde”, a invalui mintea. Medicul militar Stefan Odobleja in „Psihologia Consonantista”, pe un pat facut din caramizi si scanduri, pe care asternuse sub patura groasa militara albastra niste paie, in infirmeria unitatii militare unde locuia , avea prin genialitatea lui, curioasa pentru altii, sa descopere in noptile lungi si reci de iarna, consonanta-disonanta. Intreb, asteptand un raspuns doar obiectiv: cati dintre noi nu a observat disonantele vietii militare? Apoi ale unor asa zisi conducatori. Sindromul tulburarilor de stres posttraumatic(TSPT) este descris ca un stres intarziat, raspuns al unor dezastre naturale, agresiuni, violuri ,accidente grave, evenimente, trairi cu impact traumatizant, fizic, dar mai ales psihic. Dezvolta un ansamblu complex, determina o reactie considerata anormala. Mai pe scurt o tulburare cu un trecut lung dar cu o istorie scurta. In viata civila poate fi des intalnit, dar nimeni nu-i da importanta. Militari americani l-au dezvoltat decand cu razboiul coreean, de atunci au sute de cazuri. Psihologia ca profesie a incadrat dupa 1989 aproape toate structurile militare. Erau psihologi si inainte, putini si incadrau anumite structuri de invatamint scoala, numite apoi Academii. Cu serviciile unuia am colaborat pana-n 1989, omul vedea tocmai de la Sibiu. In marea unitate unde activam se incorporau intre 500-1000 de soldati la sase-opt luni. La acestia , dupa vizita medicala, vaccinarea initiata, solicitam prezenta psihologului, care simplu, ajutandu-se de un manual, cateva pliante, prin adresabilitate directa, avand in fata personalitati diferite, punea concluzii. Gasea, din sa zicem 800 de analizati, cel putin 100 de incompatibilitati. Enorm! Cu cei 100 aveam sa facem examenul psihiatric. Venea medicul psihiatru, de regula din spitalul militar arondat, care impreuna cu mine, analizam toate istoricele si concluzia psihologului, stiut fiind faptul ca omul cu cat era mai prostut, promitea un stadiu militar deosebit. Stupoare! Din cei 100, gaseam doar 20 de soldati care necesitau internarea, pana-n juramantul militar, pentru clarificarea situatiei militare. Verdictele erau fie amanat, fie inapt cu scoatere din evidenta. Dupa 1989 situatia s-a schimbat. Functiile au fost incadrate cu absolventi de Psihologie. Cu o practica de cele mai multe ori inexistenta, cu diplome obtinute pe invatamantul zis privat, chiar la distanta, tinerele noastre psiholoage, pline de importanta, si-au ocupat functiile si locul. Prezente cum de altfel era si de asteptat peste tot, la toate sedintele de conducere si coordonare. Unele si-au gasit companionul de viata din randurile frumosilor nostrii ofiteri. Folosind testele obtinute si traduse din alianta, a metodelor cu numele inventatorului sau locului, prin intrebari multe, repetitive, te incadrau intr-un sablon. Intreb retoric: considerati ca este complex, sau simplu? Eu nu ma exprim! Dar spun doar atat. Am vazut oameni care au dezvoltat disonante complexe, am vazut incompatibilitati de zona, mediu, actiune. Nu dezvolt actiunea. Acum prin conditionare, angajare-participare, este imposibil sa nu ai TSPT inainte, in timpul, dupa. Nu este nimic iesit din comun. Dar se pare ca o mentalitate care inca mai exista, din pacate, se ascunde si mistifica realitati. Nu inteleg de ce?
Cand activam aveam o vorba pe care o spuneam din cand in cand : Armatei ii va merge bine, doar si pana cand ultimul comunist va trece in rezerva! Exageram fireste!
Cu stima
