Whither…
„A trai in asteptarea unei ocazii potrivite, fara sa faci nimic, e ca si cum ai sta in fata unei usi inchise, asteptand sa se deschidă singura.” – Simona Bare Neighbors.
De aceea intreb: ce-i de facut?, putem oare face ceva? Tudor Vianu elaboreaza o topografie a universului axiologic, stabilind opt tipuri de valori: economica, vitala, juridica, politica, teoretica, estetica, morala, religioasa. Totul iti este, devine strain. Traiesti stabilindu-ti orizonturi de asteptare. Astepti lunar pensia, apoi astepti terminarea unei rate gandindu-te la o alta, astepti un termen juridic, astepti Craciunul si Anul Nou, astepti aniversarea copilului, astepti ziua dupa noapte. Incerci ca totul sa fie cat decat predictibil. Acum nu le mai ai. Au fost schimbate cu grija-concept. O mare grija a zilei de maine. Grija existentiala face ca frica pandemiilor, rezistentei la antibiotice, incalzirii globale sau cresterii nivelului marii, catastrofele, sa para mici, locul lor luandu-l: moartea, izolarea sau lipsa de sens. Desi am auzit evolutii stiute, evolutii romanesti, pe intervalul orar 19.00h.-20.00 h, aseara, pe un canal national de stiri, doi profesori, unul fost ministru (prof.Parvulescu si prof. Serbanescu), si-au exprimat temerile economice. Ne asteapta un viitor sumbru, greu previzibil. Gandesc ce voi face? Daca in trei ani pretul gazului creste cu 250%, asa cum este planificat sa fie, al electricitatii cu minim 50%, achitarea facturilor ne devine imposibila. S-a ales praful de tot! O pensie lunara acopera doar plata lor. La mine pe o pensie inghetata un an, la altii pe doi, trei sau sase ani. O pensie oprita deja la nivelul anului 2010. Gazul natural devine decor estetic cu teava galbena, ori momentul solemn al prepararii ceaiului. Revenim la vremuri apuse, adica soba cu lemne. Dar de unde lemne? Iar in apartamentele vechi sau noi, de unde soba? De departe consider ca acestea doua au un impact real asupra noastra , al mijlocului de existenta, al standardului de viata. Cateodata imi vine sa vand tot, iar pentru-ca nu mai am varsta unui alt inceput undeva in lume, as alege un loc mai izolat unde sa devin propiul meu stapan. Un fel de primitivism luminat de puterea cunoasterii. Sa-mi fac curentul meu, sa am apa mea rece si calda, hrana mea, libertatea de a trai liber. Iar libertatea este singura grija existentiala acceptata fara rezerve.
Cu stima
