Nu sunt un umanist ca studii liceale. Poate profesia m-a apropiat mai mult de om si mi-a dat si placerea de a scrie. Am vazut si trait multe, am adunat multe amintiri. Am intalnit caractere tari, oameni luminati, oameni de valoare. Despre ascestia am mai scris, voi mai scrie. Am gasit si opusul lor, din pacate mai multi. Din activitatea mea de fost ‘necombatant’, asa vor sa-mi spuna unii, mi se perind acum ganduri si amintiri de inceput transilvane. Stiu ca am mers mult ca tanar ofiter medic. Am carat medicamentele in spate cu ranita mare. Eram la inceput de drum, locotenent major medic,atunci era gradul acesta, iar unitatea plasata langa o imensa fabrica de hartie, care-si chema si lasa la inceputul si sfarsitul schimbului oamenii cu sirena, peste apa raului zagazuit prin baraj . Locuiam in unitate . I se spunea "cartier" desi erau doar trei case impartite pe din doua. Acolo am determinat si prima suparare. In mintea mea, ca utilizator de curent, care-si facuse mutatia acolo , pentru asa zisa “cota” alimentara, m-am dus si la ‘Electrica’ pentru contractul de electricitate. Stupoarea a fost ca aia sa constate ca nu exista asa ceva, desi erau inca patru familii de ani buni, inclusiv comandantul unitatii. Am determinat astfel contracte la toti si plata retroactiva, care sa fim seriosi, era mica, vreo 35 de bani kilowatul. Depozitul nostru, separat de unitate, plasat intr-o padure. Obligatia mea principala era vizita medicala zilnica al celor care intrau in schimbul de garda, totul intarit si atestat legal prin parafa medicala. Am vazut si simtit asta atunci. Primavara, vara, toamna era bine. De la “casa de apa”, pe calea ferata, aproape un kilometru de mers pe jos, singur si cu ranita-n spate. Cea cu bulina alba si cruce rosie pe ea. Dar iarna, kilometrul era uneori greu, foarte greu de facut cu gerul si viscolul din fata. Cu mantaua cu gulerul ridicat, cu caciula desfacuta si trasa peste urechi, prinsa sub barba, cu cizmele care-mi mulau gambele, ajungeam inghetat la picioare in depozit. Atunci un subofiter magaziner din mila lui prea mare, Dumnezeu sa-i dea sanatate daca mai traieste, mi-a oferit prin renuntare la o viitoare pereche de cizme, bocancii iuft. Erau o minune, facuti acolo in Transilvania, la Cluj. Ii am si acum, sunt inca intacti as spune. Asa bocanci doar la vanatorii de munte mai gaseai. Sunt din cei cateva sute facuti experimental. I-am oferit atunci in litru de benzina farmaceutica. Avea o motoreta “Mobra” cu care facea naveta intr-o localitate numita Pianu. Ce fericit a mai fost atunci! Benzina era pe cartela, duminile alternative, cota doar 15 litrii. Dupa, nu am mai avut parte, nici de asa bocanci, nici de Clujana. Acolo in acel depozit aveam sa am prima urgenta medicala majora din cariera. Atunci am riscat mult sarind voit peste un spital orasenesc care nu facea decat sa-mi lungeasca urgenta. Soldat impuscat in cap de la mica distanta, de un altul. Soldatul a trait, poate mai traieste, cine stie? Stiu ca am stat atunci trei zile si nopti, langa el, in serviciul medical judetean de terapie sibian, vazandu-i pe cei, sau cele, la care viata se sfarsea. De acolo aveam sa fiu mutat, la ordinul ministrului intr-o mare unitate moldava. Bocancii iuft m-au urmat mereu, mereu. Poligonul celebru de care scriu se afla tot transilvan. Acolo, pe o ridicatura am admirat pentru prima oara “movilele”. Unii spun ca ar fi unice, ca ar fi chiar in mijlocul tarii. Imi amintesc tragerile de noapte cu marele obuzier Skoda, pare-mi-se de 150 mm., facute dupa iluminare. Aveam sa merg in multe poligoane, in unele cu repetitie. Cel mai des am fost in Malina. Imi amintesc si de neam prostie. Atunci, la plesneala, am fost trimis intr-o alta locatie a poligonului, intre trageri. Vreo cinci kilometrii distanta prin poligon, pe jos. Nu mi-a parut rau. Tot cu ranita (acum au aparut gentile mari moderne impermeabile, compartimentate, facute sa fie pentru prim ajutor) in spate, tot singur. Mi-a parut rau in schimb de bocancii iuft. Erau ‘murati’ de apa zecilor de paraiase traversate precum si a zonelor umede, baltoase. Dupa ce am ajuns aveam sa constat ca masinile de teren faceau frecvent deplasarile de la un punct la altul. Au vrut sa merg pe jos, au vrut sa-mi dea o lectie militara de prostie. Prostia militara. Despre si cu prostia militara m-am intalnit des. Nu uit cum un sef de poligon, om fin, luminat, cu zeci de trageri la activ a suferit un grav accident. Prea aproape de o grenada reala, a suferit o grea durere. Fragmentul metalic i-a sectionat artera humerala. Nefiind o tragere a noastra, ci al altora, la spitalul judetean ajuns de urgenta, unde te-ai fi asteptat la mai multe proceduri, mi l-a pus in brate sa-l duc acolo unde sunt medici mai buni(diferenta de Sibiu), avand nu unul, ci doua garouri stranse sa-i sectioneze aproape bratul . I-am spus ceva de durata garoului strans. A ridicat din umeri, se spalase pe maini. Distanta, vreo 130 km. , deci mult ca timp de deplasare, peste limita maxima a garoului. A fost un drum greu ca si acela cu soldatul de inceput impuscat in cap.Omul daca mai exista poate confirma, bratul lui a fost salvat. O alta unitate avea sa-mi prezinte o alta urgenta medicala. Ofiter tanchist , frumos, tanar, proaspat insurat, dar inocent. Pe camp, in deplasare cu tancul romanesc facea pe cawboy-ul. Oblonul greu ridicat. La un viraj i-a zbrobit oasele fetii. Fracturi nazale, maxilare, mandibulare, un fel de terci . Dus tot in urgenta, tot singur. Amintesc ca in multe urgente am mers pe banii mei sau folosind serviciile medicale civile. Cu autosanitara militara pierdeam multe vieti! Atunci am platit chiar soferului sanitarei civile precum omul cazat la un mare hotel strain platind liftierul care-ti aduce bagajul in camera. Dupa 45 de zile era ca nou, poate, vreau sa cred, cu mai multa minte pe viitor. Au fost si cazuri nefericite la care am constatat moartea, asteptand prezenta procurorului militar. Oameni nefericiti care si-au curmat voit existenta. Apoi aveam sa intalnesc prostie fina elaborata. De conducator care te rasplateste cu zile de arest, singurele zile din activitate, pentru-ca ti-ai facut datoria de medic. Adica dus soldatul cazut de la inaltime si cu fractura de coxal in spitalul militar si pedepsit apoi, motivat ca: “doctore, trebuie sa pedepsesc si eu pe cineva, nu!” Sau fariseismul unor colegi medici , ori inteligenta sclipitoare a CI-stilor, buni consultanti ai consilierilor politici. Pe toti i-am iertat demult. Dar peste toti aveam , repet, sa intalnesc si oameni de exceptie. Am fost, am auzit, am simtit alaturi de mine si personalitati desavarsite.
Asta este viata, frumusetea si unicitatea ei. Care este prea scurta, prea grabita. Acum citesc cum unul merge la Paris, nu stiu pentru ce, iar un altul nu te vrea in Schengen. Nici macar in 2014. Soarta romanului. Ideea este ca poate nici noi romanii nu mai vrem ?Pacat ca nu vedem drumul bun, ala cu adevarat bun!
Cu stima
