Repetabilul destin
„Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară! „
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară! „
sau
„de când Moldova îmi ieşi înainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boierii răzăşi şi ţărani, în Câmpul de la Direptate, şi cum vru Moldova aşa vrusei şi eu. Că vru ea un domn drept, şi n-am despuiat pe unii ca să îmbogăţesc pe alţii... că vru ea un domn treaz, şi-am vegheat ca să-şi odihnească sufletul ei ostenit... că vru ea ca numele ei să-l ştie şi să-l cinstească cu toţii, şi numele ei trecu graniţa, de la Caffa până la Roma, ca o minune a Domnului nostru Isus Hristos...”
Cine le dă dreptul. Să taie ori să dea. Să ierte ori să acuze. Să înalţe slăvi pe unii, pe noi să ne umilească. Să suportăm mereu noi reguli, ce apoi schimbate-s lesne în mers. Să ne-nnebunească fii şi fiicele, ori să ne aducă moartea. Putin le pasa lor!
„Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns/Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns/ Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?/ Pe pământul de cruci, numai om să nu fii”
Prea multe cruci. Pe margine de drumuri ori prin al ţintirimuri colţuri. Morminte noi apar. Nu le mai vedem, iar uneori nici nu ne mai pasă. La braţ cu nenorocul mereu ne însoţim. Sperăm că ne va bine. Cândva să avem şi parte. Speranţe spulberate.
Primul citat desigur este din "Scrisoarea a III-a".
Al doilea din "Apus de soare".
Iar al treilea din "Repetabila povară".
Reproduse să spună acelaşi lucru. Sunt scrise de trei români prea mari. Cu a lor genialitate ce nu se va mai naşte. Avem acum la schimb, prostie, laşitate. Aşezate pe orgolii nemăsurate. De parcă pe vecie le este dat să fie. Ce-am sperat şi vrut şi ce s-a obţinut.
Timp pierdut. Şi vieţi la fel pierdute. Atunci în 89, acum şi poate mâine.
În deal se aprinde dar şi se stinge becul. Demult lor nu le pasă. Te vor să le dai doar votul. Te judecă apoi. Pe Biblie ori poate–n săli de osândire.
„The rest is silence”
Tăcerea este a noastră. Doar a noastra!
