joi, 23 ianuarie 2014

God speed!

„Drum bun, drum bun, toba bate, drum bun bravi Romani, ura!
Cu sacul legat in spate, cu armele-n maini, ura!
Fie zi cu soare fie, sau cerul noros,
Fie ploi, ninsoare fie, noi mergem voios, drum bun.”

Vicepresedintele sindicatului
punea ieri o intrebare care la final ar putea deveni chiar retorica. “Mai
avem…?” Din pacate acesta este rezultatul evolutiei urmate “step by step and
(dupa caz) shoulder to shoulder”. Oameni ignoranti, nepasatori cu destinul lor
lasat dupa votul sau lipsa lui, tot al lor, in maini si ganduri mincinoase,
raman nedumeriti intrebandu-se alarmant:”unde-s camionele verzi ale Armatei?”
Nu sunt, iar care mai sunt, stau cuminti , curate, ZVITA-uite periodic de cei
cativa ramasi.  Unde ne sunt antenele
imense parabolice plasate intelept pe varfuri de munte bine alese, umplandu-ti
inima de bucurie si sentimentul de mandrie, aparare, speranta? Unde ne sunt
genistii, vanatorii, aviatorii, chimistii, etc?

 Cine nu trecut macar odata pe
drumul Busteniului si sa nu fi ridicat privirea spre crucea Caraiman sau
frumoasa antena de pe Costila. Si ce ‘mai’ face Costila? Citez dintr-un
interviu:
„Nini: Ce legatura aveati cu Aeroportul
International Otopeni?
Dl. Manea: O incapere era a sectiei PNA
din Aeroportul International Otopeni. Desi ne aflam in creierul muntilor, pe
Varful Costila, aici era alocata o camera de unde se tine legatura intre sol si
aeronavele care survoleaza teritoriul Romaniei.”

Evolutia bugetelor la Aparare au fost constant reduse, an de an.
Iar ceea ce s-a dat si eventual nu s-a consumat, grabnic la remaniere a fost
luat si dat celor care au siglele care incep cu „S”. Si ce fac astia? Vedem cu
prisosinta. Servesc poporul!  Armata
intinde banul cu „speranta’ zilnica a disparitiei noastre. Suna greu, dar
matematic asta este. Asta este legea vietii si a mortii. Poti condamna pe cineva?
Am fost, suntem, iar cei care au ramas inca sa fie, sunt tot ai nostrii. Al celor care avem in suflet sadit, uneori cu sange, cuvintele:”Onoare si Patrie”.
Te faci ca nu vezi, an de an la 1 Decembrie, rotile aceleeasi
instalatii Vaisala, aceleasi LAROM-uri, aceleasi Piranha, Jder, Zimbru, Bizon
sau Ghepard. Dar te bucuri, arati ca inca poti sa fii o natiune frumoasa, demna,
cu o Armata, tot frumoasa dar mai ales profesionista.

„Drum bun, drum bun, toba bate, drum bun bravi Romani, ura!
Cu sacul legat in spate, cu armele-n maini, ura!
Steagul sa luceasca steagul, pentru el traim,
Tara sa-nfloreasca tara, pentru ea murim, drum bun.”



miercuri, 22 ianuarie 2014

Aripi frante

Aripi
frante
(un
alt punct de vedere)

Gandurile
au avut timp sa se stratifice. Nu doresc sa vorbesc tehnic, nu implic actiunea
sau inactiunea autoritatilor statului. O fac altii, unii stiutori, altii, doar
jurnalisti privitori, dar cu multe idei. Caut, privesc, insailez informatii,
cai stiute si de mine, evolutii romanesti traite. Ce bine ar fi fost ca toti sa
traiasca sa nu fi fost nevoie!

 Dumnezeu iti da poate o sansa, dar oamenii
responsabili pusi cu ceea ce ar trebui sa faca, nu fac. Iar pacatul mare este al
tinerei aleia, studenta medicinista de an cinci, sublocotenent. Am vazut
treptele caminului Institutului Medico Militar atat de cunoscute mie intr-o
poza de grup cu studenti medicinisti. Am vazut uniforma “rip-stop” mozaic de
culori, padure verde.

Si
de aici comentariul meu. Viata-mi trecuta a facut sa ma intersectez cu oameni
deveniti apoi mari, unii importanti. Il stiu pe profesorul doctor Irinel
Popescu de pe vremea studentiei mele, din anul 1980.Sunt deci mai bine de 33 de
ani. Stagiul din anul patru la Medicina Militara, cel de Chirurgie mi la adus
in fata. Mi-a fost asistent universitar, primul grad didactic, in celebra
Clinica de Chirurgie Generala a marelui profesor doctor Setlacec la Fundeni. Si
acum am un desen intr-un caiet studentesc facut de dumnealui pe o mica tabla,
in micutul sau cabinet, unde ne inghesuiam toti, copiat de noi studentii grupei
militare de opt medicinisti, cu circulatia hepatica, anatomia zonei abdominale
hepatice. Asta facea de atunci, chirurgie hepatica, evolutia ulterioara nu a
surprins pe nimeni. Dar daca ar fi sa ajung, sa am nevoie de priceperea lui, nu
as face-o! Altceva m-ar impiedica, nu este vorba de profesionalismul
chirurgului, de harul sau. Pe doctorul Zota l-am avut coleg de an si facultate.
Stiu ca era fiul unui profesor la Farmacie. El era in grupa celor de la
Transporturi. Pentru cei care poate nu stiu, studentii medicinisti militari
erau pregatiti conform cerintelor de scolarizare al celor trei ministere: adica
ministerul apararii, ministerul de interne, si ministerul transporturilor. Rar
am vorbit cu el in facultate, niciodata dupa. Am avut fiecare alte evolutii. El
dupa ‘89 a intrat in programul acesta de transplant, de departe o mare
oportunitate. Iar omul a stiut sa si-o apropie, era facut pentru asta. Aveam
sa-l gasesc apoi pe lista procuraturii, al celor care intr-o clinica cu
capital, pare-mi-se israelian, faceau averi mari cu ovulele umane recoltate de
la anumite vanzatoare, momite pentru niste banisori. Acum apare pasager, sistematic
in fata si media. Acest inceput lung l-am facutsi pentru a explica cum privesc
eu, ca medic, o evolutie. Mai exact oportunitatea unei evolutii. Este oportun
oare, sa prelevezi un ficat de la o persoana de 62 de ani in moarte clinica si
sa-l  transplantezi tot la o persoana de
62 de ani? Unei purtatoare a doua virusuri hepatice, adica B si C? Ca si cum ai
pune, tehnic, o bujie folosita sa inlocuiasca tot o bujie falosita. Costa si
intre 60000-80000 euro asta suportat din bugetul CNAS. Gandesc daca cel putin
ar fi facut cu folos? Personal,  Doamne
fereste, as avea mari reticente in a-mi considera ficatul, desi am o varsta
inferioara cu mult celei de 62 de ani, ca bun a fi donat. Chiar daca ar fi
integru morfologic, ceea ce dealtfel nu cred ca este, varsta isi spune cuvantul
agresiv pentru ficat. Iar ficatul , ca si rinichiul, este o uzina metabolica.
Atunci care era graba? O femeie, nu urgenta imediata, putea astepta altceva,
poate mai bun. Asta in cazul in care ar fi fost prima, la rand. O oarecare
graba vazut nejustificata as zice ca ar fi aici, ori poate… este vorba de
altceva!?. Priveam mai ieri o alta actiune al altui profesor doctor, care a
implicat un mare actor si cu un alt organ frecvent transplantat. Nu
comentez  deontologia medicala a cazului,
comentez ceea ce a spus beneficiarul dupa. Si a spus ceva asemanator propozitiei,
cum ca,” interventia l-a saracit!’ Curios, altii se imbogatesc. Mult, prea
mult! Acum sa revin. O echipa de sase, cu pilot sapte, zboara pentru al aduce,
repede, profesionist.Pentru el zborul inseamna vocatie, dar si plata. Soarta,
ori pacatele unuia, sau uneia, beneficiara poate, aveau sa le curme actiunea.
Iar pacate avem toti! Oare cum este sa privesti ochii ingroziti ai unui om care
a vazut  teava  unei pusti de vanatoare indreptata spre el si
apoi socul mortal al incarcaturii, mult prea puternice pentru un om? Executie
poate sau “legitima” aparare? Apoi a fost evolutia lui, a unora, a noastra! Putini
stiu ca omul cu pensia ciuntita cu 90% a fost adus dupa 1 ianuarie 2011 in
pragul sinuciderii. Putini stiu cum este sa spui copilului tau ca:”banii de
jucarii mi-au fost luati de stat!” Statul roman mai exact. Inima ti se strange
de durere si neputinta. Iti creste doar ura. Putini gandesc ca omul, desavarsit
profesionist salvator de vieti, pentru-ca este un salvator de vieti, contrar
celor spuse de un guru batran ratat al jurnalisticii dambovitene, facea un ban
sa compenseze cei 1900 lei ca si pensie ramasa! S-a dus lasand durerea si mai
mare, iar ultimile cuvintele ale lui au fost: “Albert, te iubesc!”
Iar
daca au fost poate niste pacate contabilizate, ele au fost sterse.
Dincolo,
fata, era un inger. Un inger cazut!
Dumnezeu
sa-i odihneasca!



Acelasi
om

marți, 21 ianuarie 2014

Oare pana cand normalitate?

In momente grele o tara-si poate arata potenta.
Puterea. Priveam stupefiat ieri incepand cu  ora 17.00h. eforturile salvatorilor. Multe,
prea multe pareri. Multi specialisti. Doar cel care marsaluia in panta, prin zapada,
la deal sau vale usoara, stia greul actiunii sale. Orbecaia in firavul flux
luminos al lanternei sale. Mergea din cunoastere si instinctul profesiei sale.
Ca-n anii din urma. Fara tehnica, fara ajutor, doar el, mintea lui.

Efectele evolutiei
a zece ani negrii isi arata roadele hidoase. Ai tot ceea ce-ti trebuie. Ai
fonduri crescute an de an, la inceput de exercitiu bugetar, totdeauna la
rectificari. Faci achizitii de whishy, coniac fin, forfecute, hartie dublu
statificata, picaturi de pus in ochi. Apoi de tehnica scumpa. De ascultare,
interceptare, ambientala, terana, subterana. Si grade cu stele grele mari
duble, triple, pe hartii de cavaleri si credinciosi. Rezultatele umplu
rechizitoriile salilor de justitie. Telefonia ajuta din plin. Intr-o tara
relativ mica de 238.000km. patrati, ajungi la niste nefericiti in sase ore. Cat
sa reziste un om incarcerat, cat sa reziste o studenta la medicina militara?
Dumnezeu sa-i ierte!

 Iar pensia omului ciuntita cu 90%, sa fie
donata oamenilor cu tehnica si salvatorului lor . Cu banii luati de
reformatorul societatii romanesti si al statului de la pensionarii asa zisi
“speciali”, s-a redresat tarisoara.
Poate omul care avea pensia conforma
profesiei sale, isi vedea de ale lui. Asa, era nevoit sa-si completeze furtul
facut, impus de legi retroactive. Poate asa actualii promitatori de fapte,
actiuni, legi reparatorii, vad. Dar ma tem ca nu  vad si nu fac nimic.

Si oamenii mor. Mor
ducand cu ei durere, destine neimplinite, fapte de eroi.
Au murit doi
oameni. Inca trei se chinuie sa traiasca. Un om astepta un transplant. Si un popor
asteapta normalitate.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

politici economice

Politici economice
                                                                                        Motto:
                                                                                       “Am ba cu ce!”

Iata ca nu mai ai cu ce?
Priveam cum lantul de hipermarketuri “Carrefour” se “roaga” de justitie sa primeasca o pasuire impotriva declararii insolventei. Urata evolutie, parsiv destin. Sunt vise vremurile cand repatriau sume, profituri imense. Vad acum si ei cum este cu principiul capitalist, al lor fireste, despre cerere si consum. Adica cererea de consum depinde de marimea venitului. Cu cat mai mare este venitul, cu atat mai mare va fi si consumul; functia consumului creste odata cu venitul. Dar vor creste si economiile, adica cu cat mai bogata este o societate, cu atat mai mare va fi partea destinata economiilor. Probabil privitori doar al unor canale tv interesate sa prezinte doar sirul nesfarsit de mereu aceleasi masini scumpe, care umplu portiunea Comarnic-Brasov in wekenduri, au fost luati de valul omului avut, ala “cu ce”. Dar nu ala este poporul!? Ala dealtfel nici nu trage la hipermarket. Pentru popor, lunile ianuarie si februarie, chiar martie, sunt cele mai grele. Toate-ti vin acum. Taxe, impozite, accize, preconizatele esalonari, planificari, pretul caldurii, asigurarii, rovinietei, inspectiei auto. Toti vor sa ia, sa acopere eventual cheltuielile date, de voie, de nevoie, crestineste, ca mica prima, uneori chiar lipsa ei dar consumului lor mai mare cu vacanta, la sfarsitul anului. Un calcul simplu familial arata. Cu un caietel de bonuri de masa, adica cele 20-21 bonuri, cu valoare individuala acum de 9-10 lei (atunci erau de 7-8-9 lei), odata cumparai la acelasi hipermarket produse alimentare cat sa le pui in zece pungi albe cu sigla rosie. Pungile erau gratuite la case. Acum cumperi si punga si nu ai ce pune in doua, maxim trei. Evolutia impusa de colonie nu asigura venit. Economia planificata a fi distrusa de ei si facuta de noi isi arata potenta in puterea de cumparare. Pierdem toti, dar mai ales pierd ei. Sunt aceeasi francezi scapati din recesiune de subfiliala Dacia care le-a indreptat balanta economica a marelui Renault sa le iasa inca pe plus. Iar recesiune este un termen economic care reprezintă, în general, o scădere a producției, o reducere a investițiilor, o stagnare temporară a afacerilor,  mai direct fiind cresterea, curios termen economic, negativa a produsului intern brut (PIB) in doua trimestre consecutive. Iar cresterea noastra de 2%( doar pe hartiile din Palatul Victoria) este tot o crestere negativa. O spune ministrul muncii raspicat. Datoria la pensii pe anul 2014 este in crestere. Asa ca vremuri bune anul are. Si caldura nefireasca in ianuarie pune capac. Treaba asta cu recesiunea, este ca poate sfarsi o criza, sau…poate incepe o noua criza. Dar ratiunea celor care conduc acest fenomen este data si de usurinta cu care sunt conduse masele. Sa se uitam ce a ajuns invatamantul romanesc care copie pas cu pas sanatatea, tot romaneasca. Atunci ne intrebam. De ce evolutia noastra este asa? Raspunsul este simplu. Doar asa ei, unii dintre ei, detin lesne intreaga suprematie si bogatie. Doar asa!


joi, 16 ianuarie 2014

Egalitate!

„Dreptul la egalitate este dreptul tuturor fiinţelor umane de e a fi egale în demnitate, de a fi tratate cu respect şi consideraţie şi de a participa în condiţii de egalitate cu ceilalţi la orice aspect al vieţii economice, sociale, politice, culturale sau civile. Toate fiinţele umane sunt egale în faţa legii şi au dreptul la protecţie şi beneficiu egale în faţa legii. „

Egalitate. Aş putea face un articol despre egalitate. Fiecare aliniat l-aş începe cu cuvintele: Amintind; Luând notă; Recunoscând; Observând; Având convingerea; Manifestând îngrijorare; Înţelegând, etc. Ar da bine, ar da deştept! Dar la ce-ar folosi? Mergând pe acest mare drept, al egalităţii, noi oamenii de o anumita vârstă avem dreptul de a avea pensie sau ajutor social. Iar dacă acum avem acest venit, real diferenţiat, după importanţa muncii făcute, pericolul muncii, contributivitatea luată şi dată de complexitatea muncii, obiectiv, nu avem cum putem fi egali. Desigur “all things being equal”. Doar ca “all things” nu sunt “equal”. Si nici nu au cum fi egale. De aceea este discriminatorie urmarea propusă a fi ale indexărilor neunitare, progresive. În aceste condiţii a înlesni, a favoriza mintea odihnită, dar fizică, la final de muncă, pe ideea că diferenţa este mare, ori prea mare în venituri, nu este obiectivă. Acum omul nostru, fost plivitor de buruieni la Spaţiul Public, care între fix,10.30 h.-11.00h. mânca conştiincios borşul de fasole cu mămăliga acolo pe marginea drumului, nu-şi mai aminteşte. Dar îşi aminteşte de cei 35-40 de ani vechime în „câmpul muncii”! Poţi face în schimb programe de ajutor social diferenţiat pe categorii sociale. Nu am auzit pe nimeni care are un venit relativ decent, a avea ceva cu ajutorul dat la încălzire, ajutoare alimentare, poate şi alte programe, persoanelor defavorizate. Desigur viaţa în complexitatea ei a determinat situaţi de a „fi mai egal” decât alţii. Problematica este complexă şi îmbracă aspecte mult prea variate. Economice şi de legalitate. De la atribuiri de contracte fără licitaţie, prin „aleasă” strigare, la recomandări de execuţie, mereu aceloraşi favorizaţi ai sorţii. Familiei mari întru simţire. Acum apare şi explicaţia sumelor fabuloase, care pentru un om care-şi drămuieşte banii într-un contract de credit pe ani buni şi care nu înţelege cum un altul poate produce, de exemplu pe minut aproape 4 lei, uneori 1 euro, să poată achita creditul contractat. Politic problema îmbracă alte aspecte. Desigur sunt pentru corespondenţa faptă-răsplată. Ai greşit plăteşti consecinţele. Dar nu am, ca om raţional, nici o satisfacţie în a privi circul ieftin, mediatic, de doi lei . Drept urmare nu sunt încântat cum un om politic ales”, este cuvântul care place uneori, după caz(ca şi cu referendumurile), de o urbe, să fie umilit la limita decenţei umane. Ca medic am văzut chipul omului la un pas de colaps. Aşa am văzut la Argeş mai ieri, ieri la Constanţa. Poate se doreşte o moarte în direct, nu ştiu? Chiar securitatea comunistă avea minima decenţă de a sălta omul noaptea, ferit de ochii oamenilor. Iar acum când dosarul încă nu a fost instrumentat, ajuns în faţa unui judecător, a opri o intervenţie chirurgicală planificată mi se pare inuman. Dar ce mai este uman astăzi!? Urmează Vrancea! Şi acolo se dă prea des cu artificii si ce sa vezi(!?) , la sfârşitul anului au fost prea multe de culoarea roşie, basca luminiţele stradale care se ţin prea mult…mai exact până la 24 ianuarie!?


miercuri, 15 ianuarie 2014

Apocalipsa la romani

Apocalipsa la romani

Intr-o tara prea furata
Tu vii sa ne spui ca noi,
Traim bine dintr-o data
Vai ne noi si de eroi

Nu poti sa spui ceva si apoi chemat la ordin sa o intorci. Spui apoi “regret”, ori nefericita. Si parca o luase bine! Naiv cum sunt, credeam ca a invatat ceva de dupa vara anului,  devenit apoi ordin europo-american 2012, iarna anului, tot, 2012, treaba cu pactul. Leul dambovitean devine “pisicutul” European. Unde un neamt apara firesc un alt neamt. Pe cale de consecinta vreau sa-mi explice cineva cum este cu deschiderea aceasta europeana? Suntem europeni doar prin pozitie geografica, gandire, nazuinte. Nu doream sa vad mai apoi cum altii ne accepta sa fim. Ce!? Ori reinventam geografia, istoria. Sa fim trecuti in Asia! Apoi daca tot suntem europeni, de ce bariere, mecanisme, limitari? Platesti partea ta europeana cinstit si primesti cat vor ei sa-ti dea. Una peste alta, abia faci o compensare, dat-primesti. Dai bani albi, buni, din sudoarea contribuabilului saracit extrem si primesti fonduri europene pentru imbuibarea clasei politice transpartinice. Construiesti ce nu-ti foloseste acum, pentru-ca, nu-i asa, doar acolo le sunt afacerile profitabile. Adica aceleasi investitii pe: sali de sport, borduri, parcuri inutile, partii, bazine, etc. Unde este cetateanul in ecuatie? La inceputul ei, adica la luat! Apoi un alt aspect. Deschiderea aceasta, transfrontaliera europeana, ajuta doar omul avut. Eu care nu am, desi ar fi trebuit sa am, privind tot la europenii unde fac si eu zice-se parte si poate as fi putut, nu ies, pentru-ca nu am cu ce? Apoi treaba cu Schengen. Asta ajuta doar schimburile comerciale de taxe, transport, liberschimb, mai exact banul. Ca nu-ti da voie sa fii, reflecta altceva!? A fi colonie este dealtfel dorit, impus. Si astfel tara supta timp de 24 de ani, mare, a 83-a din lume, cu 10% din suprafata arabila a Europei si a saptea ca suprafata din Europa dupa: Franta, Germania reunificata, Finlanda, Polonia, Italia, Regatul Unit, nu are cu ce sa-si intretina decent poporul. Oare cum cei sase de dinainte pot? Pentru-ca fac parte din “Poporul Suveran” am dreptul sa intreb, sa compar, sa vad. Adica vad lunar cum  patru cincimi din venit, mi se duc pe creditele luate lunar pentru utilitati si existenta. Ramane cincimea care tine doar  maxim o saptamana. Si iar refac cercul. La nesfarsit cat Bunul Dumnezeu ma tine! Si apoi de ce eu, tot popor, si tot suveran, care-si plateste constiincios darile, utilitatile, taxele , cogenerari, timbre verzi, inchirieri transport, accize, etc. in euro, suport exprimari nefericite care sensibilizeaza iute pietele, adica cursul valutar. Un cuvant nefericit imi arunca factura de astazi, luindu-mi painica zilnica. Pot eu asta explica copilului!?
Nu da Doamne Romanului cat poate duce! Ca duce!

Dar si cand n-o mai duce?  

marți, 14 ianuarie 2014

Eminescu

„Intr-o lume relativa
Ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut
Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi”
O zi fara politica. Doar o zi sa uitam de politica. O zi doar cu Eminescu. Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850, fiind al saptelea copil din cei unsprezece pe care i-a avut caminarul Gheorghe Eminovici si sotia sa, Raluca. Avea sa fie predestinat chiar si prin numarul sapte a fi geniu. Apoi poate ziua de 15 ianuarie si locul unic al nasterii. Avea sa fie geniu, si doar un geniu, numai un geniu, poate vedea superioritatea fapturii numita om, poate vedea problemele lui, ale universului si tainelor acestuia. Iar geniul om este sarac de cele mai multe ori, dar infinit bogat prin cunoasterea lumii.”Geniul, in zdreanta sau in vesminte aurite, tot geniu ramane”/Eminescu. Pe umerii lui se sprijina tot, nemurirea, evolutia, Dumnezeirea.„Iar acolo batranul dascal, cu-ai lui haina roasa-n coate,/Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate/Si de frig, la piept si-ncheie tremurand halatul vechi,/Isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi/Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic,/Universul fara margini e in degetul lui mic,/Caci sub frunte-i viitorul si trecutul se incheaga,/Noaptea-adanc-a veciniciei in siruri o dezleaga;/Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umar/Asa el sprijina lumea si vecia intr-un numar.” Genialitate om, geniu opera, geniu tema . Tema predilecta care l-a preocupat indeosebi pe Eminescu si care este pilonul capodoperei sale lirice. Iar „Luceafarul” chintesenta. Suficienta doar prin ea cat sa-l faca unic, nerepetat. Si se vor perinda generatii, multe si bune, in nimicnicia timpului evolutiei umane la scara cosmica, spre  stingerea si crearea a noi evolutii:”La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta/Pe cand totul era lipsa de viata si vointa,/Cand nu s-ascundea nimic, desi tot era ascuns…/Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns”. Si totul dat si pus pe cunoasterea creierului unic. Fie Kant, Platon, Shopenhauer, fie credinte, fie istorie si limba. Istorie adevarata si limba romana curata. Apoi romantism, iubire, suferinta, destin.Geniul nu are moarte, dar nici destin fericit. Lumineaza dar nu asigura. Eminescu este sarbatoare si temelie. Il avem tot timpul alaturi, il simtim cand avem nevoie, ne intareste. Iar noi doar o datorie avem. Sa-i fim alaturi, intotdeauna cu el. Apoi sa-l punem doar acolo unde-i este locul. Primul loc. Fie cea mai mare bancnota, fie in fata templului artelor, fie cu privirea spre "marea cea mare" .
Inchei tot cu Dor de Eminescu.
„ El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot
L-a-nfiat intreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant”

si de ce nu cu:
„ Ca potop ce prapadeste, ca o mare turburată -
Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata.
Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana”.

duminică, 12 ianuarie 2014

Dilema zilei de duminica!

„Dă-i Doamne Românului mintea de pe urma”
 
 Scriam odata despre stapanul care face oaia desteapta . Stapanul dicteaza. Exemplul cel mai bun il dau jurnalistii. Desigur mai aproape de piele le este camasa, decat eventual camasa  mea se intelege. Pe unii ii las, mananca si ei o paine, se pare buna. Dar ce te faci cand televiziuni, la stiri interpreteaza dupa linie. Dau doua exemple. Binecunoscutul carnagiu datator de adrenalina la batraneti care ar trebui sa fie intelepte in tarcul de la Balc. Aceiasi mari si importanti oameni. Importanti pentru ei, intre ei si averile lor. O televiziune care ne fericeste si pentru-ca a fost prima de dupa, cu datorii sterse mai ieri, datorii mari se intelege acoperite de catre contribuabilii romani, ne anunta cu mandrie patriotica de prezenta nelipsitului  mare purtator de nume de bolid exclusivist si de mereu abonatii la spectacolul fost odat’ medieval. Dar nu ne spune de prezenta politiei chemate de catre oameni cu inima, care condamna faradelegea, divina daca nu umana. Apoi de vizita omului de peste ocean. Rapida, precum si importanta acordata chestiunii. Unii au vazut doar amestecul brutal intre institutiile statului, de parca statul nu ar fi ceva unitar, apoi canta si  iar canta aceeasi arie. Altii, mai pragmatici vad vizita ca un tur, omagiar, datator de buchete de flori si variatiuni politice pe teme de democratie. Si ce este democratia? Forma de guvernamant organizata pe temeiul principiului caruia puterea apartine poporului (gr. demos=”popor” si kratos=”putere). Treaba asta cu puterea poporului o vede fiecare cum poate, dupa posibilitatile intelectuale ori fizice. Toatea astea vin acum pe o clima curioasa, care a compromis cultura agricola de toamna. Personal m-as bucura daca ea, clima, s-ar schimba prin partile noastre cu temperature mai usor de suportat. M-am visat mereu in zonele lumii unde sunt doua anotimpuri. Unul mai rece si ploios si celalalt cald si usor secetos. Dar ce te faci cand ai distrus tot, devenind doar dependent de voia Domnului. Se pare ca anul agricol este compromis pe cultura traditionala de toamna, dar si de fructele, alea putine cat au mai ramas sa fie si care ii dadeau omului roadele din livada proprie. Pariul cu agricultura sigur v-a fi pierdut in 2014. Ma fericesc ca nu am pamant. Dar si cine are? Prapad! Apoi ma fericesc ca nu sunt inca bolnav. Cu medicii de familie de acum, vad ca nu ai sanse sa scapi cu zile. Privesc parerea si executia unui medic, pe care desigur il schimb, care dupa cinci ani, contribuabil bun de CAS, mereu, si de nesolicitare a unei retete compensate, cum mi-ar da dreptul legea, imi prescrie pentru HTA… doar un diuretic. Bine ca a fost ales unul usor. Sa mori nu alta! S-o fi schimbat medicina, terapeutica bolilor, dar oameni buni, diureticul reduce doar minima, adica post sarcina, intoarcerea cu alte cuvinte. Iar eu doresc sa scad valorile, si sistolica si diastolica! Asta este, revin la propriile cunostinte si ma duc sa cumpar cele necesare. Ca de obicei!
Acum la final de articol pun , determin o cugetare:
Cum este mai bine, sa continui cu un cal obosit ori sa schimbi calul cu un magar odihnit?
Asta-i dilema!
 
Acelasi om iubitor de semeni

vineri, 10 ianuarie 2014

Pastila de inima neagra!

„Saraca inima mea
Saraca inima mea
Iar incepe a ma durea
Iar incepe a ma durea

Fosta-m la doctor cu ea
Fosta-m la doctor cu ea


He-hei si doctorii nu mai sunt cum au fost alta data. Dar asta-i alta mancare. Dupa mine luna ianuarie si februarie ar trebui scoase din calendar. Uite asa! Dupa Sfantul Ion, sa te trezesti pe 1 martie de ziua martisorului. Au ajuns anii sa fie masurati in ierni. Trece iarna, mai apuci un an. Paradoxul rezulta tocmai din inactivitatea impusa care ar trebui tocmai sa-ti priasca inimii. Dar cu inima trebuie lucrat altfel! Are alte reguli, stiute numai de ea, nu pune botul la orice si mai ales nu trebuie sa o superi!
Cum ieri tocmai ma felicitam ca am ceva, ”+50”, si beneficiez doar de avantaje, gandeam despre apropierile si diferentele mele ca om, simplu asistat social si omul politician. Apropierea, unica, ar fi ca ambii mergem la banci. Diferenta, tot unica, eu merg lunar sa-mi fac un credit, iar el politicianul mai des, saptamanal, sa-si faca un depozit. Dar tot eu sunt mai castigat! Pentru creditul meu are grija doar banca sa ma mulga, pentru depozitul lui, ala nu doarme noaptea de grija. Nu-i iese cu tabla adunarii, si-l mulge si banca. Soarta! Dar sa depasesc fericirile si avantajele vietii mele si sa trec la aspecte mai grele. Tara-i cutremurata. Subiectii cu nume de popor migrator, creatori de popoare invecinate, divorteaza. Incep stirile cu ei. Vad ca sunt, fac parte din persoanele cu preocupari doar prozaice. Nu-i stiu pe gugustiuci (turturele grii-cenusii)? Grea pierdere. Ce pact de coabitare, ce pact de guvernare! Ca tot vor aia de nu dorm noaptea sa-l schimbe. Acum cand au sacii-n caruta de doi ani. Si noi, guristii, i-am stivuit frumos. Au piedut un sac. Ala cu dreptatea si capatul ei. Neimportant sac! Dar ii au pe toti ceilalti. Umpluti cu incompetenta si neputinta. Si orgolii nemasurate. Cum sa fie actiune politica, cand se vede de la o posta ca-i act de mare justitie. Ti se curbeaza axele vizuale. Adica privesti „chioras”, hai sa fiu mai doctor, ca sunt doar, si sa scriu crucis, ori strabic. Vai de omul prea, mult prea „doxat” care-i priveste inmarmurit.Numai acolo sa nu fi! Noroc de blog. Dar cine-l citeste? Tot noi astia cu prozaicu! Fericit purtatorul de cuvant, ala cu „guvernamentesc, deci jurnalesc”, priveste doar alb. Totul alb. Ai naibii austrieci, ei au, noi doar cu tunurile, pe unica partie, cea de la Clabucet. Dar traieste periculos, nu-l fericiti! Cu partiile greu, se lasa cu come induse. Ce sa stie el de vizite de dincolo de ocean? Asta este. Statul de drept. Eu toata viata a stat in pozitie de „drept”, cu altii, faceam drepti la drapel si imn. Era singurul moment inaltator din zi, suficient cat sa-ti umple inima de roman. Vremuri!
Si cum era…
La doctor si la potica
Si mi-o zas ca n-am minica”

Minte doctorul ala! A naibii doctor!

miercuri, 8 ianuarie 2014

Big Fish

Film
"SE ZICE CA ATUNCI CAND INTALNESTI IUBIREA VIETII TALE,
TIMPUL SE OPRESTE IN LOC, SI ESTE ADEVARAT"

Big Fish (Pestele cel mare)- Film revazut pe DigiTv. in seara aceasta.
7 nominalizari la premiile BAFTA: 
Efecte vizuale, Cel mai bun film, Cel mai bun machiaj, Cel mai bun actor intr-un rol secundar: Albert Finney, Cea mai buna scenografie, Cel mai bun scenariu adaptat, Premiul David Lean pentru regie: Tim Burton.
Actori: Ewan Mc Gregor, Albert Finney, Jessica Lange, Helena Benham Carter

Ed Bloom(Ewan Mc Gregor- tanar, Albert Finney-batran), a trait o poveste. O poveste minunata cu multe elemente fantastice. O poveste de vis, produsul bogat al imaginatiei sale. Dar oare este asa!? Ed a calatorit mult. Prin lumea apropiata lui, apoi casatorit fiind, prin toata lumea. Asemeni eroilor Homerieni. Si omul care calatoreste, intalneste, gaseste nenumarate fiinte. Normale sau bizare. Un urias usor diform, dar bun la suflet, oameni de circ. Apoi cantarete siameze asiatice cu o singura pereche de picioare, orasul minune, salvat apoi de la disparitie prin cumpararea sa. O vrajitoare(Helena Benham Carter) iubitoare de muzica. Iar Ed era iubit de toti. Dar singura, unica iubire a fost sotia sa(Jessica Lange). Batran si bolnav, Ed isi cheama fiul la patul lui de spital si chiar daca de-a lungul anilor relatia tata-fiu nu a prea mers, fiul avea sa-l descopere, asa cum multi altii reusisera inainte, iar experientele lui fabuloase, unice, aveau sa fie in parte adevarate. Era miracolul vietii lui, povestite de atatea ori si pecetluit prin personajele povestirii sale, reunite la ultimul sau spectacol, moartea sa.


La urma urmei ce conteaza?
Sa mananci bulimic de stresul servit zilnic, calculat, metodic, mult si prost, ori sa visezi privind;
Sa faci tensiune arteriala, ori sa meditezi scriind;
Sa urlii , durut in tine, sau sa te destinzi razand.
Variante ai desigur sa alegi, dar...moartea curand atingi. Iar oameni buni, atunci cand totul pare ca ti se rastoarna pe cap, cand vezi atata nedreptate, ai doar o singura cale. Sa evadezi din real. Si credeti-ma, mai buni suntem vii decat morti!

Cu sinceritate
Avi Boboc 
si doctor-medic si colonel

marți, 7 ianuarie 2014

Mirosul amintirilor

Parfumul amintirilor

“atatea minciuni si atat de multe ganduri nerostite”

Isi mai aminteste cineva  de cartile demult citite. De cartile copilariei cu desenele lor calde in nuante sepia. De editurile “Ion Creanga” sau “ Pentru toti”. De cartile primite ca premiu, mari, subtiri, pe care scria cu majuscule, “versal”, numele tau. Ieri imi cautam ceva prin pod si intr-o cutie am dat de cateva din cartile copilariei. Le-am luat trezindu-mi o mare emotie. Am dat de superbul parfum al cartilor, de superbul parfum al amintirilor. Oare cum au rezistat deselor, prea deselor mutari ale vietii. Ale vietii de militar.
Parca simti. Iar parfumul amintirilor este o emotie, o mare emotie. Si ce poate fi mai emotionant decat amintirile trecute. Emotiile care ne insoreste zilele, albeste noptile si insoteste viata. Iar daca nu putem lungi viata, sigur o putem face mai frumoasa. Afara aerul miroase a primavara. Vreme inselatoare care anunta viitoarele profunde schimbari. M-as mira ca iarna sa-si lase asa usor vremuirea ei. Si ce bine ar fi?
Cand eram copil am auzit odata, parca de la tata, de parfumurile bulgaresti ca fiind celebre. Cele de trandafir. Iar apoi, student fiind, des cautam Calea Dorobantilor, la intrare, unde era un magazin numit “Sofia”. Amintiri. Si amintirea se invarte in jurul unor arome. Iar mirosul aromelor este singurul simt, poate subiectiv, care aduce amintiri. “Mirosul ne trezeste amintiri. El intra in partile emotionale si ale memoriei de la nivelul creierului, la fel cum cuvintele ajung in partile de gandire”. Sa ne aducem aminte de mirosuri asociate amintirii. De vinul fiert cu miros de scortisoara si cuisoare. Sau de iarba verde cosita, De lemnul de brad ars sau poate de mirosul gutuii proaspete. De mirosul de iarna si de aer rece. De mirosul gogosilor calde ale parintilor. Si ce poate fi mai frumos decat mirosul cafelei de calitate. Memoria si mirosul sunt stans legate. Iar mirosurile sunt cat numarul degetelor de la mana. Adica zece!

 “Iar daca vrei sa vrei sa fii fericit in viata, invata sa rabzi si sa suferi”
Si desigur…

Sa urci in pod!

vineri, 3 ianuarie 2014

Anul 2014

Anul 2014
Prea des si prea mult spun :”Dumnezeu sa-l ierte!”
Cand citesc ceva, cand ascult pe cineva, cand privesc un om pe sticla. Faptele omului raman, sunt stiute, judecate si apoi recunoscute. Iar oamenii mor. Unii prea tineri. Din pacate  sunt de neinlocuit. A ramas timbrul vocii, unicitatea scrisului, proiectelor. Apoi zambetul, tristetea, sufletul lui. 
Anul 2014 a inceput iute, de parca cel care tocmai a trecut nu a avut destul si acum recupereaza zilnic dublu. Suntem asaltati, totul vine repede, trece repede. Totul se face repede. Pamantul se invarte mai repede. Iar anul, paradoxal, ni-l dorim sa treaca, tot repede. Sa vina 2015. Un alt inceput, un alt ciclu. Vom vedea tot anul aceiasi actori, dar din pacate, pe aceeasi scena, ma tem si de aceeasi piesa jucata. Dar care se vinde inca la noi. Vom vedea actiuni complexe, elaborate. “Totul pentru front, totul pentru victorie”. Iar totul incepe de luni. Anul breaking news. An electoral. Un an care iti asigura existenta pe patru, cinci sau opt. Si ce existenta!? Se joaca totul, se vinde totul. Pe fata, prin spate. Suntem pisati marunt. Apoi ne vin profetii, prezicatorii, numerologii, astrologii. Aceiasi si ei si cu aceleasi povesti. De cal, de lemn, de an sapte, de ciclu unu sau opt, dupa om. Castiga si ei o paine. Tot buna! 

Tu, ramai tot ala. Obosit, imbatranit. Abia te recunosti. Pe poza telefonului sau a aparatului foto. Si precum in versul:” Se simte greu.../Din ce in ce in ce mai greu/Cand simti hienele pe spate cum atarna greu”, simti totul. Anii, minciuna, golania. Faci ceva si apoi te intrebi: a meritat? Daca spui da, o faci ca sa te inseli, ori poate a simti bucuria unica a omului de langa tine. Daca spui nu, ce sa mai indrepti, fapta a trecut.
Anul 2014, anul- totul!
Anul care-ti poate pune ceva in traista, ori poate nu!