Pastila de inima neagra!

„Saraca inima mea
Saraca inima mea
Iar incepe a ma durea
Iar incepe a ma durea

Fosta-m la doctor cu ea
Fosta-m la doctor cu ea
…

He-hei si doctorii nu mai sunt cum au fost alta data. Dar asta-i alta mancare. Dupa mine luna ianuarie si februarie ar trebui scoase din calendar. Uite asa! Dupa Sfantul Ion, sa te trezesti pe 1 martie de ziua martisorului. Au ajuns anii sa fie masurati in ierni. Trece iarna, mai apuci un an. Paradoxul rezulta tocmai din inactivitatea impusa care ar trebui tocmai sa-ti priasca inimii. Dar cu inima trebuie lucrat altfel! Are alte reguli, stiute numai de ea, nu pune botul la orice si mai ales nu trebuie sa o superi!
Cum ieri tocmai ma felicitam ca am ceva, ”+50”, si beneficiez doar de avantaje, gandeam despre apropierile si diferentele mele ca om, simplu asistat social si omul politician. Apropierea, unica, ar fi ca ambii mergem la banci. Diferenta, tot unica, eu merg lunar sa-mi fac un credit, iar el politicianul mai des, saptamanal, sa-si faca un depozit. Dar tot eu sunt mai castigat! Pentru creditul meu are grija doar banca sa ma mulga, pentru depozitul lui, ala nu doarme noaptea de grija. Nu-i iese cu tabla adunarii, si-l mulge si banca. Soarta! Dar sa depasesc fericirile si avantajele vietii mele si sa trec la aspecte mai grele. Tara-i cutremurata. Subiectii cu nume de popor migrator, creatori de popoare invecinate, divorteaza. Incep stirile cu ei. Vad ca sunt, fac parte din persoanele cu preocupari doar prozaice. Nu-i stiu pe gugustiuci (turturele grii-cenusii)? Grea pierdere. Ce pact de coabitare, ce pact de guvernare! Ca tot vor aia de nu dorm noaptea sa-l schimbe. Acum cand au sacii-n caruta de doi ani. Si noi, guristii, i-am stivuit frumos. Au piedut un sac. Ala cu dreptatea si capatul ei. Neimportant sac! Dar ii au pe toti ceilalti. Umpluti cu incompetenta si neputinta. Si orgolii nemasurate. Cum sa fie actiune politica, cand se vede de la o posta ca-i act de mare justitie. Ti se curbeaza axele vizuale. Adica privesti „chioras”, hai sa fiu mai doctor, ca sunt doar, si sa scriu crucis, ori strabic. Vai de omul prea, mult prea „doxat” care-i priveste inmarmurit.Numai acolo sa nu fi! Noroc de blog. Dar cine-l citeste? Tot noi astia cu prozaicu! Fericit purtatorul de cuvant, ala cu „guvernamentesc, deci jurnalesc”, priveste doar alb. Totul alb. Ai naibii austrieci, ei au, noi doar cu tunurile, pe unica partie, cea de la Clabucet. Dar traieste periculos, nu-l fericiti! Cu partiile greu, se lasa cu come induse. Ce sa stie el de vizite de dincolo de ocean? Asta este. Statul de drept. Eu toata viata a stat in pozitie de „drept”, cu altii, faceam drepti la drapel si imn. Era singurul moment inaltator din zi, suficient cat sa-ti umple inima de roman. Vremuri!
Si cum era…
La doctor si la potica
Si mi-o zas ca n-am minica”

Minte doctorul ala! A naibii doctor!