Oare pana cand normalitate?

In momente grele o tara-si poate arata potenta.
Puterea. Priveam stupefiat ieri incepand cu  ora 17.00h. eforturile salvatorilor. Multe,
prea multe pareri. Multi specialisti. Doar cel care marsaluia in panta, prin zapada,
la deal sau vale usoara, stia greul actiunii sale. Orbecaia in firavul flux
luminos al lanternei sale. Mergea din cunoastere si instinctul profesiei sale.
Ca-n anii din urma. Fara tehnica, fara ajutor, doar el, mintea lui.

Efectele evolutiei
a zece ani negrii isi arata roadele hidoase. Ai tot ceea ce-ti trebuie. Ai
fonduri crescute an de an, la inceput de exercitiu bugetar, totdeauna la
rectificari. Faci achizitii de whishy, coniac fin, forfecute, hartie dublu
statificata, picaturi de pus in ochi. Apoi de tehnica scumpa. De ascultare,
interceptare, ambientala, terana, subterana. Si grade cu stele grele mari
duble, triple, pe hartii de cavaleri si credinciosi. Rezultatele umplu
rechizitoriile salilor de justitie. Telefonia ajuta din plin. Intr-o tara
relativ mica de 238.000km. patrati, ajungi la niste nefericiti in sase ore. Cat
sa reziste un om incarcerat, cat sa reziste o studenta la medicina militara?
Dumnezeu sa-i ierte!

 Iar pensia omului ciuntita cu 90%, sa fie
donata oamenilor cu tehnica si salvatorului lor . Cu banii luati de
reformatorul societatii romanesti si al statului de la pensionarii asa zisi
“speciali”, s-a redresat tarisoara. Poate omul care avea pensia conforma
profesiei sale, isi vedea de ale lui. Asa, era nevoit sa-si completeze furtul
facut, impus de legi retroactive. Poate asa actualii promitatori de fapte,
actiuni, legi reparatorii, vad. Dar ma tem ca nu  vad si nu fac nimic.

Si oamenii mor. Mor
ducand cu ei durere, destine neimplinite, fapte de eroi.

Au murit doi
oameni. Inca trei se chinuie sa traiasca. Un om astepta un transplant. Si un popor
asteapta normalitate.