miercuri, 22 ianuarie 2014

Aripi frante

Aripi
frante
(un
alt punct de vedere)

Gandurile
au avut timp sa se stratifice. Nu doresc sa vorbesc tehnic, nu implic actiunea
sau inactiunea autoritatilor statului. O fac altii, unii stiutori, altii, doar
jurnalisti privitori, dar cu multe idei. Caut, privesc, insailez informatii,
cai stiute si de mine, evolutii romanesti traite. Ce bine ar fi fost ca toti sa
traiasca sa nu fi fost nevoie!

 Dumnezeu iti da poate o sansa, dar oamenii
responsabili pusi cu ceea ce ar trebui sa faca, nu fac. Iar pacatul mare este al
tinerei aleia, studenta medicinista de an cinci, sublocotenent. Am vazut
treptele caminului Institutului Medico Militar atat de cunoscute mie intr-o
poza de grup cu studenti medicinisti. Am vazut uniforma “rip-stop” mozaic de
culori, padure verde.

Si
de aici comentariul meu. Viata-mi trecuta a facut sa ma intersectez cu oameni
deveniti apoi mari, unii importanti. Il stiu pe profesorul doctor Irinel
Popescu de pe vremea studentiei mele, din anul 1980.Sunt deci mai bine de 33 de
ani. Stagiul din anul patru la Medicina Militara, cel de Chirurgie mi la adus
in fata. Mi-a fost asistent universitar, primul grad didactic, in celebra
Clinica de Chirurgie Generala a marelui profesor doctor Setlacec la Fundeni. Si
acum am un desen intr-un caiet studentesc facut de dumnealui pe o mica tabla,
in micutul sau cabinet, unde ne inghesuiam toti, copiat de noi studentii grupei
militare de opt medicinisti, cu circulatia hepatica, anatomia zonei abdominale
hepatice. Asta facea de atunci, chirurgie hepatica, evolutia ulterioara nu a
surprins pe nimeni. Dar daca ar fi sa ajung, sa am nevoie de priceperea lui, nu
as face-o! Altceva m-ar impiedica, nu este vorba de profesionalismul
chirurgului, de harul sau. Pe doctorul Zota l-am avut coleg de an si facultate.
Stiu ca era fiul unui profesor la Farmacie. El era in grupa celor de la
Transporturi. Pentru cei care poate nu stiu, studentii medicinisti militari
erau pregatiti conform cerintelor de scolarizare al celor trei ministere: adica
ministerul apararii, ministerul de interne, si ministerul transporturilor. Rar
am vorbit cu el in facultate, niciodata dupa. Am avut fiecare alte evolutii. El
dupa ‘89 a intrat in programul acesta de transplant, de departe o mare
oportunitate. Iar omul a stiut sa si-o apropie, era facut pentru asta. Aveam
sa-l gasesc apoi pe lista procuraturii, al celor care intr-o clinica cu
capital, pare-mi-se israelian, faceau averi mari cu ovulele umane recoltate de
la anumite vanzatoare, momite pentru niste banisori. Acum apare pasager, sistematic
in fata si media. Acest inceput lung l-am facutsi pentru a explica cum privesc
eu, ca medic, o evolutie. Mai exact oportunitatea unei evolutii. Este oportun
oare, sa prelevezi un ficat de la o persoana de 62 de ani in moarte clinica si
sa-l  transplantezi tot la o persoana de
62 de ani? Unei purtatoare a doua virusuri hepatice, adica B si C? Ca si cum ai
pune, tehnic, o bujie folosita sa inlocuiasca tot o bujie falosita. Costa si
intre 60000-80000 euro asta suportat din bugetul CNAS. Gandesc daca cel putin
ar fi facut cu folos? Personal,  Doamne
fereste, as avea mari reticente in a-mi considera ficatul, desi am o varsta
inferioara cu mult celei de 62 de ani, ca bun a fi donat. Chiar daca ar fi
integru morfologic, ceea ce dealtfel nu cred ca este, varsta isi spune cuvantul
agresiv pentru ficat. Iar ficatul , ca si rinichiul, este o uzina metabolica.
Atunci care era graba? O femeie, nu urgenta imediata, putea astepta altceva,
poate mai bun. Asta in cazul in care ar fi fost prima, la rand. O oarecare
graba vazut nejustificata as zice ca ar fi aici, ori poate… este vorba de
altceva!?. Priveam mai ieri o alta actiune al altui profesor doctor, care a
implicat un mare actor si cu un alt organ frecvent transplantat. Nu
comentez  deontologia medicala a cazului,
comentez ceea ce a spus beneficiarul dupa. Si a spus ceva asemanator propozitiei,
cum ca,” interventia l-a saracit!’ Curios, altii se imbogatesc. Mult, prea
mult! Acum sa revin. O echipa de sase, cu pilot sapte, zboara pentru al aduce,
repede, profesionist.Pentru el zborul inseamna vocatie, dar si plata. Soarta,
ori pacatele unuia, sau uneia, beneficiara poate, aveau sa le curme actiunea.
Iar pacate avem toti! Oare cum este sa privesti ochii ingroziti ai unui om care
a vazut  teava  unei pusti de vanatoare indreptata spre el si
apoi socul mortal al incarcaturii, mult prea puternice pentru un om? Executie
poate sau “legitima” aparare? Apoi a fost evolutia lui, a unora, a noastra! Putini
stiu ca omul cu pensia ciuntita cu 90% a fost adus dupa 1 ianuarie 2011 in
pragul sinuciderii. Putini stiu cum este sa spui copilului tau ca:”banii de
jucarii mi-au fost luati de stat!” Statul roman mai exact. Inima ti se strange
de durere si neputinta. Iti creste doar ura. Putini gandesc ca omul, desavarsit
profesionist salvator de vieti, pentru-ca este un salvator de vieti, contrar
celor spuse de un guru batran ratat al jurnalisticii dambovitene, facea un ban
sa compenseze cei 1900 lei ca si pensie ramasa! S-a dus lasand durerea si mai
mare, iar ultimile cuvintele ale lui au fost: “Albert, te iubesc!”
Iar
daca au fost poate niste pacate contabilizate, ele au fost sterse.
Dincolo,
fata, era un inger. Un inger cazut!
Dumnezeu
sa-i odihneasca!



Acelasi
om