Apocalipsa la romani

Apocalipsa la romani

Intr-o tara prea furata

Tu vii sa ne spui ca noi,

Traim bine dintr-o data

Vai ne noi si de eroi

Nu poti sa spui ceva si apoi chemat la ordin sa o intorci. Spui apoi “regret”, ori nefericita. Si parca o luase bine! Naiv cum sunt, credeam ca a invatat ceva de dupa vara anului,  devenit apoi ordin europo-american 2012, iarna anului, tot, 2012, treaba cu pactul. Leul dambovitean devine “pisicutul” European. Unde un neamt apara firesc un alt neamt. Pe cale de consecinta vreau sa-mi explice cineva cum este cu deschiderea aceasta europeana? Suntem europeni doar prin pozitie geografica, gandire, nazuinte. Nu doream sa vad mai apoi cum altii ne accepta sa fim. Ce!? Ori reinventam geografia, istoria. Sa fim trecuti in Asia! Apoi daca tot suntem europeni, de ce bariere, mecanisme, limitari? Platesti partea ta europeana cinstit si primesti cat vor ei sa-ti dea. Una peste alta, abia faci o compensare, dat-primesti. Dai bani albi, buni, din sudoarea contribuabilului saracit extrem si primesti fonduri europene pentru imbuibarea clasei politice transpartinice. Construiesti ce nu-ti foloseste acum, pentru-ca, nu-i asa, doar acolo le sunt afacerile profitabile. Adica aceleasi investitii pe: sali de sport, borduri, parcuri inutile, partii, bazine, etc. Unde este cetateanul in ecuatie? La inceputul ei, adica la luat! Apoi un alt aspect. Deschiderea aceasta, transfrontaliera europeana, ajuta doar omul avut. Eu care nu am, desi ar fi trebuit sa am, privind tot la europenii unde fac si eu zice-se parte si poate as fi putut, nu ies, pentru-ca nu am cu ce? Apoi treaba cu Schengen. Asta ajuta doar schimburile comerciale de taxe, transport, liberschimb, mai exact banul. Ca nu-ti da voie sa fii, reflecta altceva!? A fi colonie este dealtfel dorit, impus. Si astfel tara supta timp de 24 de ani, mare, a 83-a din lume, cu 10% din suprafata arabila a Europei si a saptea ca suprafata din Europa dupa: Franta, Germania reunificata, Finlanda, Polonia, Italia, Regatul Unit, nu are cu ce sa-si intretina decent poporul. Oare cum cei sase de dinainte pot? Pentru-ca fac parte din “Poporul Suveran” am dreptul sa intreb, sa compar, sa vad. Adica vad lunar cum  patru cincimi din venit, mi se duc pe creditele luate lunar pentru utilitati si existenta. Ramane cincimea care tine doar  maxim o saptamana. Si iar refac cercul. La nesfarsit cat Bunul Dumnezeu ma tine! Si apoi de ce eu, tot popor, si tot suveran, care-si plateste constiincios darile, utilitatile, taxele , cogenerari, timbre verzi, inchirieri transport, accize, etc. in euro, suport exprimari nefericite care sensibilizeaza iute pietele, adica cursul valutar. Un cuvant nefericit imi arunca factura de astazi, luindu-mi painica zilnica. Pot eu asta explica copilului!?

Nu da Doamne Romanului cat poate duce! Ca duce!

Dar si cand n-o mai duce?  

Eminescu

„Intr-o lume relativa

Ce-a facut si-a desfacut

Eminescu-i remuscarea

Dorului de absolut

Daca unu si cu unu

Nu mai vor sa faca doi

Eminescu este chipul

Infinitului din noi”

O zi fara politica. Doar o zi sa uitam de politica. O zi doar cu Eminescu. Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850, fiind al saptelea copil din cei unsprezece pe care i-a avut caminarul Gheorghe Eminovici si sotia sa, Raluca. Avea sa fie predestinat chiar si prin numarul sapte a fi geniu. Apoi poate ziua de 15 ianuarie si locul unic al nasterii. Avea sa fie geniu, si doar un geniu, numai un geniu, poate vedea superioritatea fapturii numita om, poate vedea problemele lui, ale universului si tainelor acestuia. Iar geniul om este sarac de cele mai multe ori, dar infinit bogat prin cunoasterea lumii.”Geniul, in zdreanta sau in vesminte aurite, tot geniu ramane”/Eminescu. Pe umerii lui se sprijina tot, nemurirea, evolutia, Dumnezeirea.„Iar acolo batranul dascal, cu-ai lui haina roasa-n coate,/Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate/Si de frig, la piept si-ncheie tremurand halatul vechi,/Isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi/Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic,/Universul fara margini e in degetul lui mic,/Caci sub frunte-i viitorul si trecutul se incheaga,/Noaptea-adanc-a veciniciei in siruri o dezleaga;/Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umar/Asa el sprijina lumea si vecia intr-un numar.” Genialitate om, geniu opera, geniu tema . Tema predilecta care l-a preocupat indeosebi pe Eminescu si care este pilonul capodoperei sale lirice. Iar „Luceafarul” chintesenta. Suficienta doar prin ea cat sa-l faca unic, nerepetat. Si se vor perinda generatii, multe si bune, in nimicnicia timpului evolutiei umane la scara cosmica, spre  stingerea si crearea a noi evolutii:”La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta/Pe cand totul era lipsa de viata si vointa,/Cand nu s-ascundea nimic, desi tot era ascuns…/Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns”. Si totul dat si pus pe cunoasterea creierului unic. Fie Kant, Platon, Shopenhauer, fie credinte, fie istorie si limba. Istorie adevarata si limba romana curata. Apoi romantism, iubire, suferinta, destin.Geniul nu are moarte, dar nici destin fericit. Lumineaza dar nu asigura. Eminescu este sarbatoare si temelie. Il avem tot timpul alaturi, il simtim cand avem nevoie, ne intareste. Iar noi doar o datorie avem. Sa-i fim alaturi, intotdeauna cu el. Apoi sa-l punem doar acolo unde-i este locul. Primul loc. Fie cea mai mare bancnota, fie in fata templului artelor, fie cu privirea spre "marea cea mare" .

Inchei tot cu Dor de Eminescu.

„ El Moldovei ii e fiul

Si Munteniei nepot

L-a-nfiat intreg Ardealul

Eminescu-i peste tot

Intr-o lume relativa

Mai avem un nume sfant

Eminescu-i Romania

Tainuita in cuvant”

si de ce nu cu:

„ Ca potop ce prapadeste, ca o mare turburată -

Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata.

Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,

Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana”.

Dilema zilei de duminica!

„Dă-i Doamne Românului mintea de pe urma”

 

 Scriam odata despre stapanul care face oaia desteapta . Stapanul dicteaza. Exemplul cel mai bun il dau jurnalistii. Desigur mai aproape de piele le este camasa, decat eventual camasa  mea se intelege. Pe unii ii las, mananca si ei o paine, se pare buna. Dar ce te faci cand televiziuni, la stiri interpreteaza dupa linie. Dau doua exemple. Binecunoscutul carnagiu datator de adrenalina la batraneti care ar trebui sa fie intelepte in tarcul de la Balc. Aceiasi mari si importanti oameni. Importanti pentru ei, intre ei si averile lor. O televiziune care ne fericeste si pentru-ca a fost prima de dupa, cu datorii sterse mai ieri, datorii mari se intelege acoperite de catre contribuabilii romani, ne anunta cu mandrie patriotica de prezenta nelipsitului  mare purtator de nume de bolid exclusivist si de mereu abonatii la spectacolul fost odat’ medieval. Dar nu ne spune de prezenta politiei chemate de catre oameni cu inima, care condamna faradelegea, divina daca nu umana. Apoi de vizita omului de peste ocean. Rapida, precum si importanta acordata chestiunii. Unii au vazut doar amestecul brutal intre institutiile statului, de parca statul nu ar fi ceva unitar, apoi canta si  iar canta aceeasi arie. Altii, mai pragmatici vad vizita ca un tur, omagiar, datator de buchete de flori si variatiuni politice pe teme de democratie. Si ce este democratia? Forma de guvernamant organizata pe temeiul principiului caruia puterea apartine poporului (gr. demos=”popor” si kratos=”putere). Treaba asta cu puterea poporului o vede fiecare cum poate, dupa posibilitatile intelectuale ori fizice. Toatea astea vin acum pe o clima curioasa, care a compromis cultura agricola de toamna. Personal m-as bucura daca ea, clima, s-ar schimba prin partile noastre cu temperature mai usor de suportat. M-am visat mereu in zonele lumii unde sunt doua anotimpuri. Unul mai rece si ploios si celalalt cald si usor secetos. Dar ce te faci cand ai distrus tot, devenind doar dependent de voia Domnului. Se pare ca anul agricol este compromis pe cultura traditionala de toamna, dar si de fructele, alea putine cat au mai ramas sa fie si care ii dadeau omului roadele din livada proprie. Pariul cu agricultura sigur v-a fi pierdut in 2014. Ma fericesc ca nu am pamant. Dar si cine are? Prapad! Apoi ma fericesc ca nu sunt inca bolnav. Cu medicii de familie de acum, vad ca nu ai sanse sa scapi cu zile. Privesc parerea si executia unui medic, pe care desigur il schimb, care dupa cinci ani, contribuabil bun de CAS, mereu, si de nesolicitare a unei retete compensate, cum mi-ar da dreptul legea, imi prescrie pentru HTA… doar un diuretic. Bine ca a fost ales unul usor. Sa mori nu alta! S-o fi schimbat medicina, terapeutica bolilor, dar oameni buni, diureticul reduce doar minima, adica post sarcina, intoarcerea cu alte cuvinte. Iar eu doresc sa scad valorile, si sistolica si diastolica! Asta este, revin la propriile cunostinte si ma duc sa cumpar cele necesare. Ca de obicei!

Acum la final de articol pun , determin o cugetare:

Cum este mai bine, sa continui cu un cal obosit ori sa schimbi calul cu un magar odihnit?

Asta-i dilema!

 

Acelasi om iubitor de semeni

Pastila de inima neagra!

„Saraca inima mea
Saraca inima mea
Iar incepe a ma durea
Iar incepe a ma durea

Fosta-m la doctor cu ea
Fosta-m la doctor cu ea
…

He-hei si doctorii nu mai sunt cum au fost alta data. Dar asta-i alta mancare. Dupa mine luna ianuarie si februarie ar trebui scoase din calendar. Uite asa! Dupa Sfantul Ion, sa te trezesti pe 1 martie de ziua martisorului. Au ajuns anii sa fie masurati in ierni. Trece iarna, mai apuci un an. Paradoxul rezulta tocmai din inactivitatea impusa care ar trebui tocmai sa-ti priasca inimii. Dar cu inima trebuie lucrat altfel! Are alte reguli, stiute numai de ea, nu pune botul la orice si mai ales nu trebuie sa o superi!
Cum ieri tocmai ma felicitam ca am ceva, ”+50”, si beneficiez doar de avantaje, gandeam despre apropierile si diferentele mele ca om, simplu asistat social si omul politician. Apropierea, unica, ar fi ca ambii mergem la banci. Diferenta, tot unica, eu merg lunar sa-mi fac un credit, iar el politicianul mai des, saptamanal, sa-si faca un depozit. Dar tot eu sunt mai castigat! Pentru creditul meu are grija doar banca sa ma mulga, pentru depozitul lui, ala nu doarme noaptea de grija. Nu-i iese cu tabla adunarii, si-l mulge si banca. Soarta! Dar sa depasesc fericirile si avantajele vietii mele si sa trec la aspecte mai grele. Tara-i cutremurata. Subiectii cu nume de popor migrator, creatori de popoare invecinate, divorteaza. Incep stirile cu ei. Vad ca sunt, fac parte din persoanele cu preocupari doar prozaice. Nu-i stiu pe gugustiuci (turturele grii-cenusii)? Grea pierdere. Ce pact de coabitare, ce pact de guvernare! Ca tot vor aia de nu dorm noaptea sa-l schimbe. Acum cand au sacii-n caruta de doi ani. Si noi, guristii, i-am stivuit frumos. Au piedut un sac. Ala cu dreptatea si capatul ei. Neimportant sac! Dar ii au pe toti ceilalti. Umpluti cu incompetenta si neputinta. Si orgolii nemasurate. Cum sa fie actiune politica, cand se vede de la o posta ca-i act de mare justitie. Ti se curbeaza axele vizuale. Adica privesti „chioras”, hai sa fiu mai doctor, ca sunt doar, si sa scriu crucis, ori strabic. Vai de omul prea, mult prea „doxat” care-i priveste inmarmurit.Numai acolo sa nu fi! Noroc de blog. Dar cine-l citeste? Tot noi astia cu prozaicu! Fericit purtatorul de cuvant, ala cu „guvernamentesc, deci jurnalesc”, priveste doar alb. Totul alb. Ai naibii austrieci, ei au, noi doar cu tunurile, pe unica partie, cea de la Clabucet. Dar traieste periculos, nu-l fericiti! Cu partiile greu, se lasa cu come induse. Ce sa stie el de vizite de dincolo de ocean? Asta este. Statul de drept. Eu toata viata a stat in pozitie de „drept”, cu altii, faceam drepti la drapel si imn. Era singurul moment inaltator din zi, suficient cat sa-ti umple inima de roman. Vremuri!
Si cum era…
La doctor si la potica
Si mi-o zas ca n-am minica”

Minte doctorul ala! A naibii doctor!

Big Fish

Film
"SE ZICE CA ATUNCI CAND INTALNESTI IUBIREA VIETII TALE,
TIMPUL SE OPRESTE IN LOC, SI ESTE ADEVARAT"

Big Fish (Pestele cel mare)- Film revazut pe DigiTv. in seara aceasta.
7 nominalizari la premiile BAFTA: 
Efecte vizuale, Cel mai bun film, Cel mai bun machiaj, Cel mai bun actor intr-un rol secundar: Albert Finney, Cea mai buna scenografie, Cel mai bun scenariu adaptat, Premiul David Lean pentru regie: Tim Burton.
Actori: Ewan Mc Gregor, Albert Finney, Jessica Lange, Helena Benham Carter

Ed Bloom(Ewan Mc Gregor- tanar, Albert Finney-batran), a trait o poveste. O poveste minunata cu multe elemente fantastice. O poveste de vis, produsul bogat al imaginatiei sale. Dar oare este asa!? Ed a calatorit mult. Prin lumea apropiata lui, apoi casatorit fiind, prin toata lumea. Asemeni eroilor Homerieni. Si omul care calatoreste, intalneste, gaseste nenumarate fiinte. Normale sau bizare. Un urias usor diform, dar bun la suflet, oameni de circ. Apoi cantarete siameze asiatice cu o singura pereche de picioare, orasul minune, salvat apoi de la disparitie prin cumpararea sa. O vrajitoare(Helena Benham Carter) iubitoare de muzica. Iar Ed era iubit de toti. Dar singura, unica iubire a fost sotia sa(Jessica Lange). Batran si bolnav, Ed isi cheama fiul la patul lui de spital si chiar daca de-a lungul anilor relatia tata-fiu nu a prea mers, fiul avea sa-l descopere, asa cum multi altii reusisera inainte, iar experientele lui fabuloase, unice, aveau sa fie in parte adevarate. Era miracolul vietii lui, povestite de atatea ori si pecetluit prin personajele povestirii sale, reunite la ultimul sau spectacol, moartea sa.

La urma urmei ce conteaza?
Sa mananci bulimic de stresul servit zilnic, calculat, metodic, mult si prost, ori sa visezi privind;
Sa faci tensiune arteriala, ori sa meditezi scriind;
Sa urlii , durut in tine, sau sa te destinzi razand.
Variante ai desigur sa alegi, dar...moartea curand atingi. Iar oameni buni, atunci cand totul pare ca ti se rastoarna pe cap, cand vezi atata nedreptate, ai doar o singura cale. Sa evadezi din real. Si credeti-ma, mai buni suntem vii decat morti!

Cu sinceritate
Avi Boboc 
si doctor-medic si colonel

Mirosul amintirilor

Parfumul amintirilor

“atatea minciuni si atat de multe ganduri nerostite”

Isi mai aminteste cineva  de cartile demult citite. De cartile copilariei cu desenele lor calde in nuante sepia. De editurile “Ion Creanga” sau “ Pentru toti”. De cartile primite ca premiu, mari, subtiri, pe care scria cu majuscule, “versal”, numele tau. Ieri imi cautam ceva prin pod si intr-o cutie am dat de cateva din cartile copilariei. Le-am luat trezindu-mi o mare emotie. Am dat de superbul parfum al cartilor, de superbul parfum al amintirilor. Oare cum au rezistat deselor, prea deselor mutari ale vietii. Ale vietii de militar.

Parca simti. Iar parfumul amintirilor este o emotie, o mare emotie. Si ce poate fi mai emotionant decat amintirile trecute. Emotiile care ne insoreste zilele, albeste noptile si insoteste viata. Iar daca nu putem lungi viata, sigur o putem face mai frumoasa. Afara aerul miroase a primavara. Vreme inselatoare care anunta viitoarele profunde schimbari. M-as mira ca iarna sa-si lase asa usor vremuirea ei. Si ce bine ar fi?

Cand eram copil am auzit odata, parca de la tata, de parfumurile bulgaresti ca fiind celebre. Cele de trandafir. Iar apoi, student fiind, des cautam Calea Dorobantilor, la intrare, unde era un magazin numit “Sofia”. Amintiri. Si amintirea se invarte in jurul unor arome. Iar mirosul aromelor este singurul simt, poate subiectiv, care aduce amintiri. “Mirosul ne trezeste amintiri. El intra in partile emotionale si ale memoriei de la nivelul creierului, la fel cum cuvintele ajung in partile de gandire”. Sa ne aducem aminte de mirosuri asociate amintirii. De vinul fiert cu miros de scortisoara si cuisoare. Sau de iarba verde cosita, De lemnul de brad ars sau poate de mirosul gutuii proaspete. De mirosul de iarna si de aer rece. De mirosul gogosilor calde ale parintilor. Si ce poate fi mai frumos decat mirosul cafelei de calitate. Memoria si mirosul sunt stans legate. Iar mirosurile sunt cat numarul degetelor de la mana. Adica zece!

 “Iar daca vrei sa vrei sa fii fericit in viata, invata sa rabzi si sa suferi”

Si desigur…

Sa urci in pod!

Anul 2014

Anul 2014
Prea des si prea mult spun :”Dumnezeu sa-l ierte!”
Cand citesc ceva, cand ascult pe cineva, cand privesc un om pe sticla. Faptele omului raman, sunt stiute, judecate si apoi recunoscute. Iar oamenii mor. Unii prea tineri. Din pacate  sunt de neinlocuit. A ramas timbrul vocii, unicitatea scrisului, proiectelor. Apoi zambetul, tristetea, sufletul lui. 
Anul 2014 a inceput iute, de parca cel care tocmai a trecut nu a avut destul si acum recupereaza zilnic dublu. Suntem asaltati, totul vine repede, trece repede. Totul se face repede. Pamantul se invarte mai repede. Iar anul, paradoxal, ni-l dorim sa treaca, tot repede. Sa vina 2015. Un alt inceput, un alt ciclu. Vom vedea tot anul aceiasi actori, dar din pacate, pe aceeasi scena, ma tem si de aceeasi piesa jucata. Dar care se vinde inca la noi. Vom vedea actiuni complexe, elaborate. “Totul pentru front, totul pentru victorie”. Iar totul incepe de luni. Anul breaking news. An electoral. Un an care iti asigura existenta pe patru, cinci sau opt. Si ce existenta!? Se joaca totul, se vinde totul. Pe fata, prin spate. Suntem pisati marunt. Apoi ne vin profetii, prezicatorii, numerologii, astrologii. Aceiasi si ei si cu aceleasi povesti. De cal, de lemn, de an sapte, de ciclu unu sau opt, dupa om. Castiga si ei o paine. Tot buna! 

Tu, ramai tot ala. Obosit, imbatranit. Abia te recunosti. Pe poza telefonului sau a aparatului foto. Si precum in versul:” Se simte greu.../Din ce in ce in ce mai greu/Cand simti hienele pe spate cum atarna greu”, simti totul. Anii, minciuna, golania. Faci ceva si apoi te intrebi: a meritat? Daca spui da, o faci ca sa te inseli, ori poate a simti bucuria unica a omului de langa tine. Daca spui nu, ce sa mai indrepti, fapta a trecut.
Anul 2014, anul- totul!
Anul care-ti poate pune ceva in traista, ori poate nu!